Deputatul PSD Mircea Dobre a depus peste 1000 de amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, din totalul de 2004 amendamente înregistrate la Camera Deputaţilor şi Senat.
37 de parlamentari au depus 2004 amendamente la proiectul prvind descentralizarea, cele mai multe dintre acestea fiind iniţiate de aleşi ai PSD.
Deputatul PSD Mircea Dobre (n.r. care, din data de 2 septembrie 2013, deţine şi funcţia de secretar al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor) a înregistrat 1724 amendamente la proiectul de lege.
Din partea UDMR au fost depuse de către preşedintele formaţiunii, Kelemen Hunor, dar şi de către vicepreşedintele UDMR, Laszlo Borbely, 85 de amendamente.
De asemenea, mai mulţi parlamentari PPDD au semnat 42 de amendamente.
Totodată, o serie de parlamentari PNL au depus individual sau în numele grupului parlamentar o serie de amendamente.
Din partea PDL nu au fost înregistrate amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea.
Birourile Permanente ale Parlamentului au decis, vineri, că grupurile parlamentare pot depune amendamente la Legea descentralizării până luni la ora 15.00 , iar şedinţa de plen pentru procedura asumării răspunderii Guvernului va avea loc astăzi.
Sursa: Mediafax
Deputatul PSD Mircea Dobre a depus peste 1000 de amendamente la proiectul de lege privind descentralizarea asupra căruia Guvernul îşi va angaja răspunderea, din totalul de 2004 amendamente înregistrate la Camera Deputaţilor şi Senat.
37 de parlamentari au depus 2004 amendamente la proiectul prvind descentralizarea, cele mai multe dintre acestea fiind iniţiate de aleşi ai PSD.
Deputatul PSD Mircea Dobre (n.r. care, din data de 2 septembrie 2013, deţine şi funcţia de secretar al Grupului parlamentar PSD din Camera Deputaţilor) a înregistrat 1