Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ofertă pentru Mititelu să accepte fuziunea Universităţilor: un milion de euro şi 20% din noul club

Publicat in Gazeta de Navodari, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Adrian Andrici, unul dintre finanţatorii CS Universitatea Craiova, îi oferă lui Adrian Mititelu, patronul FC Universitatea, suma de un milion de euro şi o cotă de 20 la sută din acţiunile unei viitoare grupări rezultate din fuziunea celor două cluburi. Andrici i-a transmis, miercuri, o scrisoare deschisă lui Mititelu, în care face publică oferta pentru ca patronul FC Univeristatea să accepte fuzionarea celor două grupări, în scopul de “a pune punct războiului fratricid care a învrăjbit Craiova şi a îndepărtat mulţi suporteri de ambele echipe”. Mititelu trebuie să dea un răspuns acestei oferte până la 1 decembrie. “Vă oferim 20% din acţiunile clubului CS Universitatea Craiova – un procent egal cu al nostru, investitorii actuali. Restul de procente, 60%, vor fi listate la bursă în perioada imediat următoare. De asemenea, vă oferim suma de 1.000.000 de euro pentru a vă duce mai departe războaiele în care v-aţi angrenat şi pentru a oferi clubului liniştea de care are nevoie pentru a face performanţă, aşa cum cu toţii ne dorim. Ştiţi la fel de bine ca noi că actuala dumneavoastră firmă nu mai poate fi salvată de la faliment, având, conform datelor publice de pe site-ul Ministerului de Finanţe, datorii în valoare de 173.818.533 RON (aproximativ 40 milioane euro), sumă care nu poate fi recuperată prin niciun plan de reorganizare financiară. Iar falimentul va însemna automat o nouă dezafiliere a echipei. În aceste condiţii, oferta noastră ni se pare mai mult decât corectă. Aşteptăm o reacţie din partea dumneavoastră până cel târziu la data de 1 decembrie 2013″, se arată în scrisoare. Primăria Craiova a decis să susţină înfiinţarea unei echipe care să participe în Liga a II-a începând din acest sezon, după ce negocierile cu Adrian Mititelu, finanţatorul formaţiei FC Universitatea Craiova, au eşuat. Cele două cluburi evoluează în Seria a II-a şi se află în conflict, iar mai mu

Articolul in Gazeta de Navodari >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 12 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 45 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 13 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°