* ADEVARUL
* Ponta, părăsit de Antonescu în Parlament
Guvernul, prin vocea premierului Victor Ponta, şi-a angajat marţi răspunderea în faţa Parlamentului pe proiectul privind legea descentralizării administrative. Şedinţa a fost condusă de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, care a fost secondat de vicepreşedintele Senatului, Cristian Dumitrescu, cel care i-a ţinut locul lui Crin Antonescu. Preşedintele PNL, al doilea om în stat, a lipsit nemotivat de la întâlnirea cu Guvernul. În timp ce premierul a refuzat să comenteze absenţa partenerului său de alianţă, Liviu Dragnea a fost mai direct: "N-am resimţit absenţa lui Antonescu". De la tribuna Parlamentului, premierul Victor Ponta şi-a exprimat încă o dată încrederea în acest proiect legislativ. Principalii beneficiari ai acestui proiect legislativ vor fi baronii locali, care vor administra noile instituţii desprinse din subordinea ministerelor. Însă premierul a avut o altă interpretare. "Statul român rămâne un stat naţional unitar, iar cât mai multă autoritate pentru aleşii locali înseamnă un stat modern", a ţinut premierul să le ia partea aleşilor din teritoriu
* Parlamentul face încă o comisie de anchetă pentru cazul Călăraşi. Ponta: Preşedintele şi-a folosit funcţia pentru interese personale
Premierul Victor Ponta a anunţat marţi că a discutat cu liderii grupurilor parlamentare pentru înfiinţarea unei alte comisii care să ancheteze terenul cumpărat de fiica preşedintelui Traian Băsescu, deoarece comisia de la Senat are o altă misiune, respectiv analiza activităţii CEC Bank. Liderul deputaţilor PNL, George Scutaru, a declarat, pentru Mediafax, imediat după anunţul premierului Victor Ponta că nici el, nici Puiu Haşotti, liderul senatorilor liberali, nu au fost întrebaţi pe tema înfiinţării comisiei de anchetă. Scutaru a mai precizat că nici liderul PNL Crin Antonescu nu a avut o