Procurorii DNA au trimis-o în judecată pe fosta judecătoaer Veronica Cîrstoiu, alături de alți opt inculpați. Pe lângă luarea de mită, fosta judceătoare a falsificat 65 de declarații ăpotrivit cărora nu are locuință în București și a cerut bani de chirie ani de zile.
Potrivit procurorilor, în cursul lunii februarie 2012, Veronica Cîrstoiu, în calitate de judecător la Curtea de Apel Bucureşti – Secţia I penală, a primit, prin intermediul Adrianei Dascălu, suma de aproximativ 630.000 euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, intr-un dosar in care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internationale a Religiilor). Banii au fost primiți prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana.
L-au scăpat pe Dinel
La 22 februarie 2012, completul din care a făcut parte Cîrstoiu Veronica, a pronunţat decizia prin care a fost înlăturată pedeapsa definitivă de 7 ani închisoare aplicată lui Dinel Staicu în dosarul privind fraudarea Băncii Internaţionale a Religiilor. În scopul menţionat, anterior pronunțării deciziei, Dascălu Adriana a pretinsde la Staicu Dinel suma de 2.500.000 de euro, diminuată ulterior, succesiv, la 2.000.000 de euro şi, respectiv, la 1.500.000 euro. Din banii pretinși, Dascălu Adriana a primit 1.200.000 euro de la Staicu Marian, care s-a preocupat împreună cu inculpata Popescu Carmen Ioana de procurarea banilor.
Și-a cumpărat un apartament
Pentru a disimula originea ilicităa banilor primiţi (suma de aproximativ 630.000 euro) judecătoarea Cîrstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiți sub formă de mită (prin cumpărare pe numele surorii sale, la data de 12 septembrie 2012, a unui apartament în Bucureşti, la pr