Piţurcă a început în 4-1-4-1, dar senzaţia e că şi dacă jucam 4-1-50.000 tot n-am fi reuşit mai mult
Cu Chiricheş ca un scafandru curajos, îi fixăm pe greci din start în jumătatea lor de insectar. Karnezis trage de timp din primul minut, sîntem fără colţi, dar peste ei.
Click aici pentru FOTO!
Bin Laden între eroii antici
Dăm tîrcoale prin Tănase şi Maxim, plimbăm stîngaci pe traiectorii de compromis. Atacăm cu peluza, nu cu mintea. Cea mai mare ocazie e a lor, scoate Tătăruşanu după ce Hoban s-a pierdut. Aşa, pe o crîncenă impotenţă, respirăm totuşi. Dar l-am scăpat iar pe Mitroglou! Ce-o să mai ne bîntuie figura acestui Bin Laden de Atena care face 1-0 dintr-o fază de miuţă! Şi grecii, cît loc o să-i facă între Ahile şi Hercule!
N-am avut nici o ocazie
Centrăm obositor de inexact, înainte de noaptea nunţii ne fîstîcim pînă rămînem fete bătrîne. Samaras, cu nonşalanţă de Batistuta, ne ia la mişto şi ţine pe picior. Nu mai legăm trei pase şi cînd mingea e în aer ceva din Olimp îi aduce pe greci mereu mai aproape de ea. Nu, de fapt, pe noi ne trag limitele. Imnul porneşte din tribune şi trece ca un fir de sîrmă ghimpată prin toţi. După el, "Demisia" umple cît toată Egeea frigul celor care simt că vor rămîne acasă.
Evrika! Holebas!
Numele "tricolorilor" nu prea apar în cronica asta. Pentru că şi după pauză am rămas o pastă agitată: ştiam că n-avem personaje, dar uite că nici idei şi tentative de eroi. Chiar şi aşa, Holebas înscrie un autogol măreţ şi ne încheagă iluziile! Hoban trage bine, se respinge, asediem bîlbîit, dar o facem, ies un-doi-uri la 16 metri, cu inimile proptite între secunde.
Înapoi la Moş Nicolae
Dar aici se închide povestea rănită despre Rio, şanse, calcule, amintiri şi albume cu fotbalişti. Ne-am mistuit încă douăzeci de minute, vom mai aştepta poate d