„R. Moldova: o istorie de succes la capitolul înscrierii copiilor de 3-6 ani în programele de educaţie timpurie (IPN).
Subiectul summit-ului european de la Vilnius şi poziţiile Republicii Moldova şi ale Ucrainei la reuniune sunt abordate de reporterii publicaţiei „The Economist” citaţi de presa de la Chişinău. În articolul „Moldova: un ostatic într-un joc geopolitic” se lansează observaţia că în competiţia dintre Federaţia Rusă şi UE, Republicii Moldova îi revine un rol neînsemnat, „premiul mare” fiind Ucraina, care oscilează între Est şi Vest. În articol apare opinia analistului politic de la Chişinău, Igor Boţan, care e de părere că puterea politică de la Chișinău vrea să ştie încotro va merge Ucraina. „Soarta Moldovei depinde de soarta Ucrainei”, e de părere analistul. Pe de altă parte, premierul Iurie Leancă e citat cu următoarea declaraţie: „În cazul în care, Kievul va decide să se alăture Uniunii Vamale cu Rusia, va fi „mult mai dificil pentru Chișinău să reziste presiunilor”.
Republica Moldova ar putea cumpăra, din primăvara anului viitor, energie electrică din România. Declaraţia a fost făcută de vicepremierul Valeriu Lazăr, ministru al Economiei, şi apare pe site-ul postului de televiziune „Publika TV”. Dl Lazăr precizat că negocierile în acest sens au început deja, iar oferta colegilor români este mai ieftină cu cel puţin 15-20%. Ştirea aminteşte că contractele semnate de furnizorii de energie electrică din Republica Moldova cu producătorii din Ucraina şi regiunea transnistreană expiră la 31 martie 2014.
Reporterii de la „Timpul.md” relatează, cu trimitere la un comunicat din partea Ministerului Apărării, că 170 de tone de deşeuri toxice urmează a fi distruse la incineratorul din oraşul Dabrowa Gornicza, Polonia. Ultimul lot de pesticide solide a fost transportat marţi, 19 noiembrie, din raionul Taraclia. Ministrul A