Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO. Vizită de lucru pe şantierele de lucrări la infrastructura rutieră din Răzvad şi Brăneşti

Publicat in Ziar Dambovita, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Intrastructura rutieră, după cum ştim, reprezintă cartea de vizită a oricărui judeţ şi a oricărei localităţi. Având în vedere premizele imediate ale dezvoltării şi comasării regionale, precum şi rolul important al comunelor în imaginea şi strategia de dezvoltare a judeţului Dâmboviţa, dezvoltarea infrastructurii rutiere a localităţilor este de maximă importanţă şi necesitate. Infrastructura este domeniul în care administraţia judeţeană şi cea locală fac cele mai mari investiţii. Toamna întârziată, cu vreme frumoasă, le-a premis autorităţilor locale şi judeţene să desfăşoare asocierile privind lucrările de asfaltare, fie că e vorba de drumuri judeţene, drumuri comunale sau străzi. Preşedintele Consiliului Judeţean Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi vicepreşedintele loan Marinescu s-au deplasat în localităţile Răzvad şi Brăneşti pentru a urmări stadiul lucrărilor ce ţin de infrastructura rutieră. Prima oprire a vicepreşedintelui CJ Dâmboviţa a fost la obiectivul privind asfaltarea a trei străzi din localitatea Răzvad, în lungime totală de 2,31 km, investiţie a cărei valoare totală este de 788.088 lei, sumă asigurată din bugetul Consiliului Judeţean Dâmboviţa 50% şi 50% din bugetul Consiliului Local Răzvad. Atât primarul localităţii Răzvad, Constantin Năstase, cât şi vicepreşedintele CJ Dâmboviţa, loan Marinescu, şi-au manifestat bucuria în ceea ce priveşte realizarea acestei investiţii importante pentru locuitorii din zonă. Drum comunal asfaltat la Brăneşti în asociere cu CJ

O altă investiţie al cărei stadiu de derulare preşedintele CJ Dâmboviţa, Adrian Ţuţuianu, şi vicepreşedintele loan Marinescu au dorit să îl cunoască este obiectivul din comuna Brăneşti, unde s-a lucrat intens la asfaltarea drumului vechi ce duce către satul Lăculeţe, comuna Glodeni. Asociere între CJ Dâmboviţa şi Consiliul Local Brăneşti s-a semnat undeva prin anul 2011, însă lucrările au fost de

Articolul in Ziar Dambovita >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mike Johnson, reales la limită preşedinte al Camerei Reprezentanţilor a Congresului SUA

HotNews acum o ora
Camera Reprezentanţilor a Congresului SUA l-a reales vineri seară la conducerea sa pe Mike Johnson, în urma unei proceduri lungi ce a evidenţiat divizările persistente din rândul aleşilor republicani, transmit Reuters şi AFP. Iniţial se părea că Joh

Nicuşor Dan, despre procesul pe care Călin Georgescu vrea să-l deschidă la CEDO: Acolo va fi o judecată serioasă, în care statul român trebuie să vină cu dovezi

News.ro acum o ora
Primarul general al municipiului Bucureşti, Nicuşor Dan, afirmă că, în condiţiile în care Călin Georgescu vrea ca judecătorii Curţii Europene a Drepturilor Omului (CEDO) să tranşeze acţiunea prin care a contestat în instanţă anularea alegerilor prez

Simonis către Ciolacu: Îți amintești când ne spuneai să nu îi dăm voturi lui Simion? Toți i-am dat

HotNews acum 3 ore
Alfred Simonis a recunosc că membri PSD au direcționat voturi pentru candidatul AUR, George Simion, în turul I al alegerilor prezidențiale din luna noiembrie. Mărturisirea președintelui Consiliului Județean Timiș a fost făcută într-un videoclip publ

Bărbat ajuns în arestul poliției după ce a amenințat și a încercat să violeze o femeie de 64 de ani la un priveghi

Ziare.com acum 41 minute
Un bărbat din judeţul Vâlcea a fost arestat preventiv, vineri, sub acuzaţia de tentativă de viol. El a încercat să oblige o femeie să aibă relaţii intime cu el, după ce a rămas singur cu ea, în timpul unui priveghi. Poliţiştii din cadrul Secţiei de

Președinta Comisiei Europene și-a anulat întâlniri oficiale din cursul lunii ianuarie. Ursula von der Leyen suferă de pneumonie

Ziare.com acum 7 ore
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, suferă de pneumonie şi, prin urmare, a decis să-şi anuleze unele angajamente pe care le avea planificate pentru această lună, a declarat vineri un purtător de cuvânt al Comisiei, informează Reuters

Plafonarea prețurilor la energie și gaze, luată în calcul de Ministerul Energiei și după 1 aprilie

HotNews acum 6 ore
Scenariile analizate în prezent în ceea ce priveşte liberalizarea pieţei de energie prevăd că aceasta se va face etapizat, cu protejarea tuturor consumatorilor, şi nu se limitează la data de 1 aprilie 2025, au precizat vineri reprezentanţii Minister

Noul Congres al SUA îşi începe legislatura. Camera Reprezentanţilor s-a reunit să-şi aleagă liderul, un test dificil pentru Mike Johnson, în ciuda sprijinului lui Donald Trump

News.ro acum 4 ore
A 119-a sesiune a Congresului american începe vineri, iar Mike Johnson se confruntă cu un vot crucial pentru a-şi păstra funcţia de preşedinte al Camerei Reprezentanţilor. Johnson este susţinut de preşedintele ales Donald Trump, dar ar putea avea de

Ministerul Dezvoltării a publicat, în dezbatere, prioritățile pentru programul Anghel Saligny

Ziua Constanta acum 6 ore
Ministerul Dezvoltării a publicat astăzi, spre dezbatere publică, un <https://www.mdlpa.ro/pages/proiecthgstabilirecriteriianghelsaligny202503012025> proiect de Hotărâre de Guvern în care stabilește un sistem de priorități pentru plata facturilor d

Video Liderul PSD care recunoaște că i-a dat voturi lui Simion în primul tur al prezidențialelor: „Ascultăm și nu judecăm”

Adevarul acum 2 ore
Într-un videoclip publicat pe TikTok, liderul local Alfred Simionis, admite în fața președintelui PSD, Marcel Ciolacu, că partidul i-ar fi dat voturi șefului AUR, George Simion, la primul tur al alegerilor prezidențiale, desfășurat pe 24 noiembrie. 

FBI este îngrijorat că atacul mortal din New Orleans ar putea fi replicat. „Cartierul francez era ţinta perfectă”

HotNews acum o ora
Biroul Federal de Informații (FBI) din Statele Unite este preocupat de o posibilă tendință de imitare a atacului care a avut loc în noaptea de Revelion în New Orleans. Autoritățile se tem că mai multe atacuri în care vehicule să lovească mulțimi de

Vremea

București
acum

vin.

4°/9°
sâm.

2°/6°
dum.

0°/4°
lun.

1°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-0°/8°
sâm.

-1°/5°
dum.

-2°/3°
lun.

-1°/9°
Constanta
acum

vin.

6°/11°
sâm.

3°/6°
dum.

2°/6°
lun.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-4°
vin.

-4°/4°
sâm.

-4°/1°
dum.

-3°/1°
lun.

-0°/7°
Timisoara
acum

-2°
vin.

-1°/6°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°
lun.

3°/11°