În cei nouă ani de când conduce România, Traian Băsescu a părut că învaţă să fie deasupra combinaţiilor de interese în care se încurcă îndeobşte politicienii balcanici, mânaţi adesea mai mult de dorinţa de a avea decât de cea de a fi dedicaţi celor mulţi.

Înconjurat de simpatia unor intelectuali cunoscuţi, în primii săi ani la Cotroceni, Traian Băsescu a lăsat impresia că se transformă ireversibil, din fostul primar care-şi dăduse singur o casă în centrul Bucureştiului, în liderul complex care ştie să se lupte cu mafia transpartinică, să-i demaşte pe securiştii regimului comunist, dar şi să construiască pe scheletele unui partid mic afiliat la Internaţionala Socialistă, la fel ca PSD, o formaţiune mare care să joace împotriva vechilor aliaţi ai comuniştilor europeni, de partea Partidului Popular European.

La final de mandat, preşedintele vrea să redevină omul unidimensional, al propriului interes, la fel ca cei mai mulţi politicieni autohtoni care tind să se căpătuiască atunci când sunt la putere, de frică să nu piardă ocaziile cele mai favorabile. De ce n-a aşteptat Traian Băsescu să plece din funcţie înainte de a cumpăra 300 de hectare de teren agricol? De ce nu a negociat cu o bancă privată creditul de 1 milion de euro, luat pe numele fiicei sale? De ce, după ce a obţinut de la CEC banii care îl vor transforma într-un mare fermier, a încercat să-i conserve poziţia chiar şefului băncii de unde a luat creditul? S-a gândit, oare, că face trafic de influenţă atunci când l-a sunat pe ministrul Finanţelor pentru a pune o vorbă bună pentru preşedintele CEC?

Dacă toate aceste întrebări – care ţin, poate, mai puţin de legalitate, dar care pun sub semnul întrebării moralitatea – sunt inutile pentru un lider crescut în cultura politicii dâmboviţene, tacticianul Traian Băsescu ar fi putut cel puţin să prevadă scandalul uriaş pe care îl fac acum adversarii