-AA+A
Karateka Georgia Bălan, vicecampioană europeană la Oradea foto Mesagerul de BNMunicipiul Oradea a găzduit Campionatul European la karate Kyokushin, competiţie la care au participat peste 460 de sportivi din 20 de ţări. Lotul României a reuşit să cucerească un număr de 5 medalii: un titlu de campion european prin sportivul orădean Marius Ilaş, 3 medalii de argint şi titlul de vicecampioni europeni prin sportivii Viviana Chirilă, Andreea Merca şi Georgia Bălan, precum şi o medalie de bronz prin George David.
Clubul Sportiv Karate Bistriţa a fost prezent la această competiţie cu doi sportivi, campionii naţionali Georgia Bălan şi Anton Striblea, instructorul Dragoş Sîngeorzan şi doi arbitrii europeni - Adriana Antoneac şi Radu Sângeorzan.
Bistriţeanca Georgia Bălan a participat la cele două probe din concurs, câştigând o calificare în primii 8 sportivi la proba de kata, adjudecându-şi medalia de argint şi titlul de vicecampioană europeană la proba de kumite + 65 kg, după ce a eliminat două sportive din Ukraina şi Polonia, în finală fiind învinsă de o sportivă din Lituania.
„Felicit sportivii pentru rezultatele obţinute, precum şi pe cei care au făcut posibilă obţinerea unui astfel de rezultat remarcabil, părinţi şi antrenori”, a declarat sensei Radu Sângeorzan.
Apreciere: Select rating1 steluţă2 steluţe3 steluţe4 steluţe5 steluţe Votează acum! Tweet