Când primul a elaborat şi al doilea a asumat marţi, în Parlament, legea descentralizării, Liviu Dragnea şi Victor Ponta s-au purtat - iertat să-mi fie puseul misogin - ca o femeie care trage pentru prima dată cu puşca: închide ochii şi, cu mâna tremurândă, apasă pe trăgaci în speranţa că glonţul îşi va găsi el calea către ţintă. Sau nu.
Scriam săptămâna trecută că problema cea mai gravă pe care o ridica proiectul iniţial era cea privind patrimoniul public şi privat al statului. Acesta se spărgea în 42 de entităişi se transfera mecanic către judeţe şi municipiul Bucureşti. Până acum, orice afectare a acestui patrimoniu naţional (schimbare din regim public în regim privat şi invers, concesionări, închirieri, vânzări – într-un cuvânt tranzacţii) se făcea prin hotărâre de guvern, obligatoriu publicabilă în Monitorul Oficial. La nivel local, aceste lucruri se fac prin simple hotărâri ale Consiliului Judeţean, a căror publicare nu este obligatorie, ceea ce lasă autorităţilor locale o uriaşă marjă de tranzacţionare frauduloasă a acestui patrimoniu. Asta scriam atunci.
Între timp, Liviu Dragnea şi-a revizuit atitudinea. În versiunea finală a legii, el a prevăzut aşa: “În cazuri temeinic justificate, autorităţile administraţiei publice locale pot schimba destinaţia bunurilor imobile numai prin hotărâre de guvern”. A rezolvat el problema? Câtuşi de puţin, dar nu ştiu dacă formula găsită de el e rezulatul nepriceperii sau premeditării. Baronii locali pot găsi oricând soluţii ca să ocolească acest articol aparent restrictiv. Le dau eu două aici, pe loc, la o primă strigare.
Prima e mai rudimentară. Prin hotărâri de consiliu, şefii judeţelor pot trece active din domeniul public în cel privat, după care le pot vinde către acoliţi - dar fără să le schimbe destinaţia. Sunt ei pe lege? Sunt. După efectuarea tranzacţiei, noii proprietari pot schimba liniştiţi destina