Legea descentralizarii pe care guvernul si-a asumat raspunderea in parlament avea doua meniri, in principal.
Sa creeze o patura subtire de jupani absoluti, presedintii de consilii judetene, cu puteri uriase, jupanii pe care se bazeaza politic cel mai tare Liviu Dragnea, inclusiv in echilibrul de putere din interiorul PSD. Le da in stapanire absoluta o feuda, unde nici pasarea sa nu zboare, nici votul sa nu ajunga in urna fara stirea si voia lor.
Al doilea motiv era nevoia lui Liviu Dragnea de a-si legitima anvergura nationala cu un proiect major. Altul decat fraudarea unui referendum.
Foarte probabil ca amandoua obiectivele sa fie in final ratate pentru ca legea este o imensa aiureala, o amestecatura, dupa cum spunea Sorin Ionita, plina de fisuri, de rupturi si incoerente. Asa ca la impactul cu realitatea este foarte probabil sa aiba soarta legii salarizarii unice a bugetarilor, si ea adoptata prin asumarea raspunderii, care nu s-a aplicat niciodata pentru s-a dovedit inaplicabila. Asta daca nu cumva o va scoate din joc CCR, dupa sesizarea pe care o va depune PDL.
Asa si cu mirobolanta lege Dragnea facuta pe genunchi. Ca nu a existat nicio logica, nicio viziune, o dovedeste chiar istoria ei complicata. Intai a fost un proiect de regionalizare, in care judetele ar fi trebuit sa piarda din rol in favoarea regiunilor. Dupa ce a picat modificarea Constitutiei, au picat si regiunile.
Daca voia reforma autentica, guvernul putea sa purceada la o reorganizare administrativ teritoriala in limitele actualei Constitutii, pornind de la comasari de comune, cu alcatuirea unor zone metropolitane, trecand la desfiintarea judetelor actuale si redesenarea lor in limitele regiunilor. Dar va dati seama cati baroni sareau din schema?
Si atunci guvernul a luat-o fix in directia opusa. Adica a pastrat judetele actuale,
