Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Societatea de astăzi şi cei şapte ani de acasă

Publicat in Magazin Salajean, joi 21 noiembrie 2013 ·

Nu sunt un om bătrân şi poate mai am timp să-mi schimb părerile despre lumea asta şi societatea în care trăim, lume şi societate din care, de altfel, şi eu fac parte. Ştiu şi am învăţat de la părinţii mei că un om, un individ, trebuie să aibă “cei şapte ani de acasă”, dar mai nou mă tot întreb dacă mai există aşa ceva? Teoretic da, practic mai puţin, sau aproape deloc. Am întâlnit fel de fel de oameni, fel de fel de caractere, care sunt trecuţi prin viaţă, dar care, regret că trebuie să spun, n-au pic de jenă! E posibil ca din cauza problemelor cotidiene şi a situaţiilor grele prin care au fost nevoiţi să treacă în viaţă să-şi fi pierdut din amabilitate, dar chiar mi-e greu să cred că unii sunt atât de nonşalanţi faţă de semenii lor. Sunt încă în posturi călduţe, deşi ar putea să-i lase pe cei tineri în locul lor. Oare de ce nu se pot obişnui cu ideea că vine o vreme în care, vrând-nevrând, trebuie să te retragi şi să-i laşi pe alţii în locul. Sunt genul de oameni care nu acceptă sugestii, idei din partea altora, şi cred cu tărie că ideea lor sau ceea ce fac ei e totul la superlativul absolut. Nu, nu-i aşa, dar nu are nimeni curajul să le-o spună! Le e frică şi repercursiunile pentru nişte adevăruri spuse pot să apară în orice clipă. Sunt genul de oameni care, atunci când intră intr-o instituţie aşteaptă să fie salutaţi, nu să salute ei. Sunt oameni care şi-au impus respectul fără să-l fi câştigat, oameni pentru care “joi la 2″ devine “vineri la 3″ numai să le fie bine. Da, din păcate, mai nou, aşa e toată societatea din ziua de astăzi, societate în care diplomele universitare, masterale sau doctoratele obţinute “în fugă” suplinesc “cei şapte ani de acasă”. E societatea în care, dacă nu eşti oportunist, mori de foame şi în plus, ţi se spune că nu eşti bun de nimic! Educaţia în familie este importantă, însă din păcate atunci când intri “în viaţă”, în cele mai mul

Articolul in Magazin Salajean >>

Citeste si top 10 stiri de azi

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 50 minute
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Copac căzut pe calea ferată! Circulaţie feroviară oprită temporar între staţiile Răstolița şi Toplița

Ziua Constanta acum o ora
Compania Naţională de Căi Ferate „CFR” SA informează că traficul feroviar este oprit temporar, la această oră, între staţiile Răstolița şi Toplița, interval feroviar unde se acţionează pentru îndepărtarea unui copac prăbuşit pe linia de contact. Pot

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 43 minute
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

„Chiar vorbesc și limba”. Dominic Fritz explică prezența sa în delegația oficială a lui Nicușor Dan, la vizita de stat din Germania

Adevarul acum 16 minute
Dominic Fritz, președintele USR, a făcut precizări vineri seară, 18 iulie, privind motivele vizitei sale în Germania alături de preşedintele Nicuşor Dan.

Mihaela Rădulescu, prima declarație după moartea partenerului său în accidentul de parapantă: „Felix, ai fost atât de iubit”

HotNews acum 11 ore
Mihaela Rădulescu a transmis vineri seară un mesaj pe Instagram la o zi după ce partenerul său, sportivul Felix Baumgartner, a avut un accident de parapantă în Porto Sant’Elpidio, pe coasta Adriaticii. „Nu-mi ies cuvintele acum. Dar sunt recunoscăto

Donald Trump dă în judecată Wall Street Journal pentru cazul Epstein şi cere 10 miliarde de dolari

G4Media acum 2 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele american Donald Trump a dat vineri în judecată Wall Street Journal şi proprietarii acestuia, inclusiv pe Rupert Murdoch, şi cere daune de cel puţin 10 miliarde de dolari, din cauza artic

SuperLiga: Universitatea Craiova, al doilea meci consecutiv cu trei goluri marcate. Victorie cu FC Argeș

HotNews acum 9 ore
Universitatea Craiova s-a impus în fața formației FC Argeș, scor 3-1, într-un meci disputat vineri, pe stadionul „Ion Oblemenco”, în etapa a doua din SuperLiga. Gruparea din Bănie a reușit să treacă peste problemele din prima rundă, când a condus cu

Preşedintele Nicuşor Dan, față cu diaspora germană: „Nu există mai multe Românii”

Gandul acum 9 ore
Preşedintele Nicuşor Dan a declarat, vineri, la o întâlnire cu reprezentanţi ai comunităţii româneşti din Germania, că autorităţile române trebuie să colaboreze cu organizaţiile românilor din diaspora. ”Cred că lucrul cel mai important pe care noi t

Un nou weekend „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” aduce arta şi distracţia pe Calea Victoriei / Restricţii rutiere

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare „Străzi Deschise – Bucureşti, Promenadă urbană” revine în acest weekend cu o invitaţie la plimbare, descoperire şi spectacol, în cea mai recent extinsă zonă pietonală de pe Calea Victoriei. Sâmbătă ş

Nicușor Dan: „Divergenţele dintre Dragoş Pîslaru și Sorin Grindeanu ar fi trebuit evitate. Coaliția merge mai departe”

Gandul acum 9 ore
Divergenţele dintre ministrul Proiectelor Europene, Dragoş Pîslaru, şi şeful interimar al PSD, Sorin Grindeanu, ar fi trebuit evitate, consideră Peşedintele Nicuşor Dan. Afirmația este făcută în contextul în care este nevoie ca Guvernul să proiectez

Vremea

București
acum

21°
sâm.

17°/32°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

24°/41°
Iasi
acum

20°
sâm.

17°/26°
dum.

15°/31°
lun.

18°/33°
mar.

22°/38°
Constanta
acum

22°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

22°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

17°
sâm.

15°/26°
dum.

17°/29°
lun.

18°/32°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

19°
sâm.

16°/29°
dum.

18°/35°
lun.

21°/39°
mar.

19°/34°