Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Energie şi imunitate în doi paşi simpli

Publicat in Glasul Aradului, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Energia şi imunitatea sunt doua stari care merg mâna în mâna. De multe ori ne-am dori sa ne bucuram de orele libere sau sa avem suficienta energie pentru a face faţa provocarilor de peste zi, dar ne descurajam pentru ca ne simţim slabiţi, pentru ca ne paşte raceala sau suntem în pragul de a fi din nou într-o stare precara de sanatate. Ce putem face pentru a ne recapata energia şi pentru a fi din nou în forma maxima?

Vremea nu ţine cu noi, este frig şi ploua şi de aceea suntem tentaţi sa stam mai mult în casa. Cum dispare soarele, nivelul de energie al organismului scade, iar virozele şi racelile sunt peste tot împrejur. Suntem dependenţi de lumina naturala, în descreştere în sezonul rece, lumina care ne ajuta atât în generarea bunei dispoziţii, cât şi în sporirea eficienţei sistemului imunitar. De asemenea, programul la locul de munca are tendinţa de a se aglomera. Majoritatea activitaţilor profesionale se intensifica în perioada de toamna, iar acest lucru ne solicita şi ne preseaza în şi mai mare masura, contribuind la instalarea unei stari de anxietate şi de oboseala.

Toţi aceşti factori sunt ca un tavalug care genereaza şi mai multe probleme. Fiind mai ocupaţi, este posibil sa ne abatem de la regimul alimentar ideal, sa mâncam pe fuga şi sa alegem alimente care se prepara rapid, dar care nu ofera neaparat şi cei mai buni nutrienţi. Astfel, organismul este privat de cantitatea optima de vitamine şi minerale de calitate corespunzatoare, ajungând pâna la punctul în care unele dintre acestea devin deficitare. Fara ele, sistemul imunitar îşi pierde din putere şi suntem mai expuşi la diverse afecţiuni, motiv pentru care riscam din nou sa pierdem din energie în favoarea problemelor de sanatate.

Pentru a nu fi luaţi pe nepregatite de un sezon aglomerat, o soluţie ar fi sa ne organizam cât mai din timp toate sarcinile pe care le avem de înde

Articolul in Glasul Aradului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UE propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei pentru perioada 2028-2034

Adevarul acum 40 minute
Uniunea Europeană (UE) propune un fond special de 100 de miliarde de euro destinat Ucrainei, a anunţat miercuri comisarul european însărcinat cu Bugetul Piotr Serafin.

CSM prezintă o statistică potrivit căreia România se află pe locul 22 din 27 în UE la salariile nete ale judecătorilor debutanți

HotNews acum 46 minute
Consiliul Superior al Magistraturii a transmis marți, într-un comunicat de presă, că România se situează spre finalul clasamentului european privind veniturile nete ale judecătorilor la început de carieră, potrivit unei analize a Comisiei Europene p

Călin Georgescu a primit două amenzi. Ce lege a încălcat

HotNews acum 5 ore
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a primit două amenzi în cuantum de 10.000 de euro, în urma unei investigații privind nerespectarea legislației naționale și europene în domeniul protecției datelor personale. Autoritatea N

Trapperul Albert NBN, amendat de jandarmi, după prestația de la Festivalul Beach, please!

Ziua Constanta acum 2 ore
Trapperul Albert NBN a primit trei amenzi de câte 1000 de lei pentru „încălcarea unor norme de convieţuire socială”, în urma prestației acestuia la festivalul „Beach, Please!” „Referitor la informațiile apărute în spațiul public cu privire la compor

VIDEO Nicușor Dan, reproșuri privind activitatea MAI și a instanțelor pentru combaterea violenței împotriva femeii: „Trebuie să arătăm că statul român este puternic”

HotNews acum 4 ore
Prezent miercuri la Gala Aniversară „163 de ani de la înființarea Ministerului Afacerilor Interne”, președintele Nicușor Dan a făcut apel la responsabilitatea autorităților, printre care MAI, pentru opri violența împotriva femeilor, în condițiile în

Ministrul Mediului- „Am reușit să salvăm programul Rabla pentru persoane fizice“

Ziua Constanta acum 8 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat, miercuri, 16 iulie, că s-a reușit salvarea unei părți din programul Rabla, însă doar pentru persoanele fizice, alocarea fiind de 200 de milioane de lei. Ministrul a mai precizat că pentru viitor, este n

România, în pragul pierderii fondurilor europene. Georgiana Teodorescu (AUR): „Guvernul ne lasă fără bani europeni!”

Mediafax acum o ora
Georgiana Teodorescu, europarlamentar AUR, spune că există o posibilitate mare de pierdere a zeci de miliarde de euro din fondurile europene, din cauza nerespectării angajamentelor fiscale de către Guvernul Bolojan. Comisia Europeană a transmis deja

Diana Buzoianu: Romsilva are un HOTEL de patru stele în mijlocul Bucureștiului și e pe pierdere

Gandul acum o ora
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, spune că reorganizarea Romsilva va viza, printre altele, şi scăderea numărului de direcţii silvice, pentru eficientizarea activităţii. Ea afirmă că îşi doreşte „o Romsilva care să să se ocupe de administrarea pădu

Incident la Casa de Pensii Sector 6. Un bărbat a aruncat cu benzină pe holul instituției și a amenințat că incendiază clădirea

HotNews acum 4 ore
Un bărbat de 35 de ani a aruncat miercuri cu benzină în interiorul Casei de Pensii Sector 6 și a amenințat că va da foc, potrivit News.ro. Polițiștii l-au imobilizat și încătușat înainte ca acesta să poată aprinde substanța inflamabilă. Nimeni nu a

Ministrul de Interne: Criminalul din Mureș a fost ajutat să scape, inclusiv de victimă

Mediafax acum 3 ore
Ministrul Afacerilor Interne a oferit, miercuri, explicații despre felul în care suspectul a reușit să scape urmăririi, în ciuda eforturilor masive de căutare. „Cauza principală pentru care el a scăpat de urmărire a fost aceea că a fost sprijinit, a

Vremea

București
acum

32°
mie.

20°/34°
joi

17°/32°
vin.

15°/29°
sâm.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mie.

19°/30°
joi

17°/28°
vin.

16°/27°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

26°
mie.

21°/32°
joi

18°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

24°
mie.

17°/28°
joi

14°/22°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/27°
Timisoara
acum

23°
mie.

20°/27°
joi

15°/20°
vin.

14°/26°
sâm.

16°/32°