Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Noua Republică îşi caută preşedinte

Publicat in Pandurul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Partidul Noua Republică va organiza alegeri pentru desemnarea preşedintelui. Lucian Medar spune că nu va candida pentru şefia partidului, deşi în momentul de faţă ocupă interimar această funcţie. Acesta nu exclude însă o posibilă candidatură la europarlamentare. „Cu siguranţă, Noua Republică va avea candidaţi la alegerile europarlamentare. Personal, nu mă interesează o astfel de candidatură, însă nu se poate şti niciodată. În momentul de faţă, ne căutăm un lider pentru că eu ocup interimar funcţia de preşedinte. Nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci pentru o altă funcţie pe lângă preşedinte”. În cadrul unei conferinţe de presă, reprezentanţii acestei formaţiuni politice au tras un semnal asupra taxelor şi impozitelor pe care târgujienii le plătesc. „Tema conferinţei de presă este: „De ce să mai plătim impozite şi taxe locale?”. Plătim aceste impozite şi nu ştim ce se întâmplă cu banii noştri. Am vrut să văd bugetul Primăriei Târgu Jiu pe anul 2014, dar acesta nu apare pe site. De asemenea, pe site-ul Primăriei Târgu Jiu nu se găsesc nici un fel de informaţii referitoare la numărul de salariaţi, banii cheltuiţi pentru salarii, banii cheltuiţi pentru şcoli şi grădiniţe sau pentru fiecare zonă în parte”, a precizat Medar.

Partidul Noua Republică va organiza alegeri pentru desemnarea preşedintelui. Lucian Medar spune că nu va candida pentru şefia partidului, deşi în momentul de faţă ocupă interimar această funcţie. Acesta nu exclude însă o posibilă candidatură la europarlamentare. „Cu siguranţă, Noua Republică va avea candidaţi la alegerile europarlamentare. Personal, nu mă interesează o astfel de candidatură, însă nu se poate şti niciodată. În momentul de faţă, ne căutăm un lider pentru că eu ocup interimar funcţia de preşedinte. Nu voi candida pentru funcţia de preşedinte, ci pentru o altă funcţie pe lângă preşedinte”. În cadrul unei conferinţe de p

Articolul in Pandurul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 2 ore
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Justiţia spaniolă refuză să-l amnistieze pe Carles Puigdemont şi menţine mandatul de arestare emis pe numele acestuia

News.ro acum 56 minute
Tribunalul Suprem spaniol, cea mai înaltă instanţă judiciară spaniolă, a refuzat să-l amnistieze pe liderul separatist Carles Puigdemont - care se află în exil de când a fugit din ţară, în urma secesiunii eşuate a Cataloniei în 2017 - şi a menţinut

Actriţa Ileana Stana Ionescu a încetat din viaţă

Crai Nou acum o ora
Actriţa Ileana Stana Ionescu a murit ieri, a anunţat Teatrul Naţional „I.L.Caragiale” din Bucureşti. „Teatrul Naţional «I.L.Caragiale» din Bucureşti anunţă cu tristeţe că astăzi, 30 iunie, actriţa Ileana Stana Ionescu a plecat într-o lume mai bună.

Cseke Attila anunţă că UDMR a pledat în discuţiile de la Palatul Victoria pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare: Prezidenţialele pot fi stabilite pentru luna octombrie

News.ro acum o ora
Liderul senatorilor UDMR, Cseke Attila, a anunţat după consultările cu premierul Marcel Ciolacu de la Palatul Victoria că UDMR a pledat pentru necesitatea separării alegerilor prezidenţiale de alegerile parlamentare, el precizâjnd că prezidenţialele

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum 3 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Partidele franceze se grăbesc să construiască un front anti-extrema dreaptă înainte de turul al doilea al alegerilor parlamentare anticipate

News.ro acum o ora
Partidele politice din Franţa încercau luni să construiască un front unit menit să blocheze calea spre guvernare a partidului de extremă-dreapta Rassemblement National (RN) al lui Marine Le Pen, după ce acesta a înregistrat rezultate istorice câştig

Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine

Ziua Constanta acum 51 minute
Misiunea comună constituită de Bulgaria, România şi Turcia pentru curăţarea Mării Negre de mine şi asigurarea astfel a siguranţei transportului maritim, inclusiv pentru navele care transportă cereale ucrainene, a început luni cu o ceremonie la Istan

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 5 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Edi Iordănescu, mesaj războinic înainte de România - Olanda: „E un meci de acum ori niciodată”

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Edi Iordănescu (46 de ani), selecționerul României, a transmis un mesaj de luptă înaintea , din optimile Euro 2024. „Tricolorii” au avut un turneu final de vis până acum. Au câștigat grupa E și au ajuns după 24 de ani în optimile unui Campionat Euro

Nokian a produs la Oradea prima anvelopă din fabrica unde investeşte 650 de milioane de euro

Ziarul Financiar acum 53 minute
♦ Producţia comercială va începe în prima parte a anului 2025. Nokian Tyres, care derulează o investiţie de 650 mil. euro într-o nouă unitate de producţie a anvelopelor la Oradea, a produs deja prima anvelopă, iar proiectul de construcţie evoluează

Vremea

București
acum

36°
lun.

21°/37°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

34°
lun.

19°/34°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

30°
lun.

20°/30°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/34°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/27°