Scris de Valentin Rusu - Copiii au şi ei drepturi, iar ele trebuie respectate. Copiii trebuie ocrotiţi. Tocmai de aceea, de acum înainte, profesorii nu-i vor putea „atinge” nici măcar cu o insultă cât de mică pe elevi, pentru că vor avea de suferit. Profesorii… bineînţeles. Legea s-a schimbat, iar elevii sunt acum mai mult decât protejaţi în faţa dascălilor, deşi noile reglementări sunt ca o sabie cu două tăişuri… care pică tot pe gâtul profesorilor.
Direcţia pentru Protecţia Copilului din cadrul Ministerului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice a prezentat, marţi, modificările aduse legii, marcând astfel Ziua Internaţională a Drepturilor Copilului, sărbătorită în fiecare an pe 20 noiembrie. Astfel, profesorul nu mai poate scoate afară din clasă un elev, dar nici nu-l poate pune la colţ. Nici măcar nu-l poate ţine în picioare pe învăţăcel. Pentru încălcarea acestor prevederi legale au fost prevăzute şi sancţiuni, personalul didactic şi nedidactic putând fi amendat cu sume cuprinse între 1.000 şi 2.500 de lei. Profesori plătiţi prost ai României nu vor fi amendaţi doar pentru că au insultat o singură dată un copil, o astfel de sancţiune impunându-se atunci când se constată că astfel de acţiuni afectează psihologic minorul, îi afectează rezultatele şcolare sau comportamentul în cadrul familiei.
Articolul 48, alineatul 2 din Legea 257/2013 prevede că, “în cadrul procesului instructiv-educativ, copilul are dreptul de a fi tratat cu respect de către cadrele didactice, personalul didactic auxiliar şi cel administrativ şi de a fi informat asupra drepturilor sale, precum şi asupra modalităţilor de exercitare a acestora”. Pedepsele corporale sau alte tratamente degradante în cadrul procesului instructiv-educativ sunt interzise. Acest lucru înseamnă de fapt că profesorii nu mai au voie să ţină copiii la uşă, la colţ sau să îi dea afară din cl