Biserica Ovidenia Armeni din Focşani îşi sărbătoreşte astăzi hramul. La slujbă va fi prezent ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Dragoş Olteanu, aseară a fost oficiată o vecernie cu litie şi un acatist pentru intrarea Maicii Domnului în biserică. Astăzi, va fi oficiată Sfânta Liturghie şi un parastas, iar la final, o slujbă specială pentru pomenirea ctitorilor şi a binefăcătorilor bisericii. Credincioşii prezenţi la slujbă vor primi câte o icoană cu Maica Domnului. De asemenea, 250 de persoane vor primi pachete cu alimente de post.
Creştinii ortodocşi sărbătoresc astăzi Intrarea în Biserică a Maicii Domnului. Pe basilica.ro, se arată că „aducerea Mariei la templu este un eveniment ce marchează împlinirea a trei făgăduinţe“. „Prima făgăduinţă este cea a părinţilor ei de a o consacra Domnului (...).O a doua făgăduinţă este cea făcută de însuşi Dumnezeu prin prooroci, că va alege o Fecioară spre a-i fi şi Mamă. (...) În al treilea rând, Maria, rod al făgăduinţei omeneşti, se dăruieşte ea însăşi Domnului, devenind Mireasă "nenuntită" sau "pururea fecioară".(...) În prelungirea acestor gesturi omeneşti şi dumnezeieşti de dăruire, cântările bisericeşti ne îndeamnă şi pe noi să aducem daruri Maicii Domnului, fiecare după starea şi puterile sale, gânduri, fapte şi simţăminte luminoase“, menţionează site-ul agenţiei de ştiri a Patriarhiei Române.
Biserica Ovidenia Armeni din Focşani îşi sărbătoreşte astăzi hramul. La slujbă va fi prezent ÎPS Ciprian, Arhiepiscopul Buzăului şi Vrancei.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Dragoş Olteanu, aseară a fost oficiată o vecernie cu litie şi un acatist pentru intrarea Maicii Domnului în biserică. Astăzi, va fi oficiată Sfânta Liturghie şi un parastas, iar la fi