* un bătrân de 64 de ani aşteaptă iarna într-un culcuş amenajat la intrarea unui fost sediu de firmă, de pe Bulevardul Independenţei * visul lui e să facă rost de o pereche de ghete până vine gerul
Nu ştim câtă lume îşi mai aduce aminte de Societatea Comercială "Egreta" din Brăila. Cine a înfiinţat-o, ce profil de activitate avea, câţi angajaţi o fi avut... Ce ştim e că în urma acestei firme a rămas o clădire ridicată în stilul amalgamat de pe la începutul anilor 90, pe Bulevardul Independenţei, între Gării şi Republicii. Există şi o placă de marmură pe frontispiciul imobilului, cu următorul înscris: "Societatea Comercială "Egreta" - Brăila. Fondată 1990. Construită 1993, Arh. M. Ştefănescu". De foarte mulţi ani, acest sediu de firmă e pustiu, iar de ceva vreme intrarea principală e blocată cu câteva foi de tablă prinse în sudură. Dar nu ăsta e subiectul articolului de faţă, ci personajul care şi-a făcut culcuş la capătul scărilor de acces. Cine trece pe bulevard, la anumite ore ale zilei, îl poate vedea cuibărit într-o canapea picată într-o rână. Vreo trei paltoane îi ţin loc de plapumă, ca să îl ferească de frigul tot mai pătrunzător de afară. "Am avut şi plăpumi, dar mi le-au furat nenorociţii ăştia care dau târcoale pe aici. Mi-au luat şi sapa cu care mă mai duceam pe la cimitire, să muncesc, să fac bani de-o ţigară şi un pahar de băutură", ne-a spus cu ciudă în glas. E o umbră de om, are ridurile feţei năpădite de barbă, iar pantalonii soioşi şi uzi până spre glezne răspândesc miros înţepător de urină. Ochii albaştri sunt tulburi şi apoşi de la frigul de afară, dar şi de la lacrimi, fiindcă plânge des, la două cuvinte îi dau lacrimile. Ne spune că de vreo 40 de ani nu mai are casă şi plânge. Îşi aduce aminte că avea o soră care a murit prin America şi plânge iar, apoi se mai calmează şi vorbeşte, oarecum detaşat, despre iarna c
