Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Fotbal – Adrian Mititelu a refuzat categoric oferta venită de la Adrian Andrici

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Finanţatorul FC Universitatea Craiova, Adrian Mititelu, i-a replicat rapid omologului său de la CS Universitatea Craiova, Adrian Andrici, care i-a oferit 1.000.000 de euro şi 20% din acţiunilor noului club pentru unirea celor două grupări alb-albastre din Bănie. Adrian Mititelu a refuzat categoric ideea de a renunţa la FCU şi de a fuziona cu CSU.

Iată răspunsul lui Adrian Mititelu:

„Domnule Andrici,

Dacă v-aţi dorit să investiţi în fotbal, ar fi trebuit să alegeţi calea onestităţii şi a FAIR PLAY-ului.

Un club de fotbal de tradiţie nu poate fi preluat prin furt de identitate, prin copiere, sau prin altfel de abuzuri.

Mircea Sandu şi Federaţia nu pot oferi locuri în Liga a doua, deoarece fotbalul nu este afacerea privată a preşedintelui Federaţiei Române de Fotbal.

Fotbalul, ca şi toate sporturile în general, au fost reglementate de stat într-un cadru de utilitate publică şi norme clare de funcţionare.

Ierarhia în fotbal este precum în viaţă, începem cu grădiniţa şi terminăm cu cele mai avansate studii, ori dumneavoastră v-aţi trezit direct la liceu, ocolind cu bună ştiinţă şi fără pic de demnitate mai ales cei şapte ani de acasă.

Mircea Sandu a comis un grav abuz şi o mare crimă împotriva Universităţii Craiova (pentru asta fiind deja trimis în judecată de Direcţia Naţională Anticorupţie) şi în goana lui disperată de a scăpa de gheara legii a avut nevoie de nişte mercenari pentru a-şi duce crima până la capăt.

Din păcate domnule Andrici, aţi achiesat la un plan diabolic de distrugere a unui club emblematic al sportului românesc.

Chiar dacă nu ştiţi prea multe despre clubul Universitatea Craiova, sunt convins că aţi auzit, pe ici - pe colo, că demnitatea şi onoarea au fost atuurile acestui spirit înainte de numeroasele trofee.

Echipa asta a fost iubită în primul rând pentru că nu a îngenuncheat nicioda

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum o ora
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 3 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 11 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 3 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 7 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 5 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 7 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 3 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 4 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

Scandări revoltătoare la „Beach, Please”. Un grup de tineri, către Selly: „Ceaușescu, Ceaușescu!”. Reacția Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului

HotNews acum 11 ore
Imagini cu momentul în care mai mulți tineri aflați la festivalul „Beach, Please” scandează „Ceaușescu, Ceaușescu!” către Andrei Șelaru (Selly), unul dintre inițiatorii evenimentului muzical, au fost publicate, sâmbătă, de Institutul de Investigare

Vremea

București
acum

25°
lun.

19°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

21°
lun.

19°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

21°
lun.

21°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

16°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°