Un fost angajat civil al NATO care muncea la baza militară americană de la Ramstein, în sud-vestul Germaniei, a fost condamnat de către justiţia germană la şapte ani de închisoare pentru spionaj, informeaza Mediafax.
Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, desemnat sub numele de Manfred K. în comunicatul tribunalului, a pătruns în martie 2012 într-un server securizat care conţinea date confidenţiale, pe care le-a transferat într-un sistem public. El a transferat aceste date în serviciul său privat de e-mail, după care le-a salvat pe un dispozitiv de stocare a datelor de tip USB.
Potrivit tribunalului, caracterul confidenţial al acestor date era cunoscut foarte bine de către acuzat, care ar fi încercat să le vândă unor servicii secrete străine, aducându-i circumstanţe agravante de "trădare faţă de ţara sa".
Aceste date ar fi putut permite unei puteri ostile NATO să aibă acces la o reţea secretă a organizaţiei.
Acuzatul, un cetăţean german care muncea pentru NATO din 1979, a dat asigurări că voia doar să atragă atenţia asupra unor breşe în sistemul de securitate, însă tribunalul i-a respins argumentele şi a pronunţat o pedeapsă destul de apropiată de cea solicitată de parchet, care a cerut să fie condamnat la şapte ani şi şase luni de închisoare.
SURSA: Mediafax
Cuvinte cheie:nato, germania, spionaj
Un fost angajat civil al NATO care muncea la baza militară americană de la Ramstein, în sud-vestul Germaniei, a fost condamnat de către justiţia germană la şapte ani de închisoare pentru spionaj, informeaza Mediafax.
Bărbatul, în vârstă de 61 de ani, desemnat sub numele de Manfred K. în comunicatul tribunalului, a pătruns în martie 2012 într-un server securizat care conţinea date confidenţiale, pe care le-a transferat într-un sistem public. El a transferat aceste date în serviciul său privat de e-mail, după care le-a salvat pe