Maşina cu piese de motocicletă, distilatorul ecologic, mecanismul „Rube Goldberg“ şi instalaţia care ridică blocuri peste noapte sunt doar câteva dintre inovaţiile prezentate, ieri, la Infoinvent.
Cum poţi deschide două uşi cu o bilă situată la un metru înălţime? Mingea miniaturală e şutată de un fotbalist-jucărie pe-un tub circular, apoi trece printr-o spirală, pică pe o trambulină care-o propulsează direct pe o plută, care se deplasează pe apă, din inerţie, ajunge într-un resort, ţâşneşte prin faţa unor morişti eoliene de jucărie, care se activează ca din senin, iar apoi deblochează uşile de la linia de finiş. Toată această inginerie, denumită maşina Rube Goldberg, a fost prezentată de patru studenţi la Universitatea Tehnică a Moldovei, în cadrul celei de-a XIII-a ediţii a expoziţiei Infoinvent, inaugurată ieri la Moldexpo.
„Maşina Rube Goldberg execută o operaţie simplă prin cele mai dificile şi mai ingenioase metode. Tot parcursul durează aproape două minute“, ne explică Sergiu Baltă, unul dintre studenţii care au stat mai bine de-o lună să pună la punct instalaţia.
Urmează standul specialiştilor în vehicule, de la UTM, unde sunt prezentate două invenţii: un cvadriciclu cu pedale şi şasiul unei maşini sport, asamblat în garaj. „Acest vehicul are un motor de motocicletă şi poate lua virajele în viteză. Merge cu 60 km/h. Până în mai va fi gata şi un motor electric“, ne spune Sergiu Ţopa, în ultimul an la UTM. „Pregătim câte un motor electric pe roţile din faţă, dar direcţia va fi ca de bicicletă“, susţine şi profesorul său, Ilie Manole, arătându-ne şi bicicleta-unicat.
Ultimul răcnet în materie de construcţii moldoveneşti: cofraje modulare pentru blocuri FOTO Tudor Iovu
Cum treci de standurile studenţeşti, ajungi în spaţiul rezervat seniorilor. Un timişorean a adus la Infoinvent un distilator care funcţionează automat, cu energi