Radio Europa Liberă (REL), proiect american conceput ca mijloc de propagandă anticomunistă, a fost, în intervalul 1951-1989, principala punte de legătură între “populațiile captive” aflate sub umbrela sovietică și Occident, furnizându-le acestora informații corecte și obiective de care erau private din cauza cenzurii comuniste. Secția română a postului de radio a oferit celor care au ales calea exilului șansa de a ține legătura cu cei din țară și de a spune adevărul despre regimul comunist din România. Astfel că Europa Liberă s-a transformat, inițial, într-o portavoce a românilor din exil, uniți în lupta anticomunistă, pentru ca în anii `80, îndeosebi, să aibă același rol și pentru mulți români aflați în țară.

Devenit cel mai influent mijloc de informare, precum și de opoziție împotriva regimului, Securitatea română a manifestat față de acesta un “interes” special. Războiul purtat de Securitate împotriva REL „nu ar fi trebuit să fie o cauză a Securităţii, aceasta fiind împinsă în el într-un mod abuziv, ca urmare a impotenţei intelectuale cronice a conducerii politice a regimului de la Bucureşti” . Activitatea desfăşurată de postul de radio reprezenta o adevărată provocare ideologică şi s-ar fi impus să i se răspundă prin mijloace şi argumente de ordin ideologic. „Însă, incapabile să se angajeze într-un dialog pertinent, prin care să-şi apere interesele, atât cât era posibil a fi apărate, autorităţile din România acelor decenii au preferat să împingă în faţă Securitatea. Şi au băgat elefantul, ca să zicem aşa, în magazinul cu porţelanuri” . În perioada lui Dej, când represiunea internă atingea apogeul, dar şi în prima parte a deceniului şapte, măsurile întreprinse de Securitate împotriva REL, cu puţine excepţii, au fost unele de ordin informativ: a monitorizat emisiunile „inamice” şi a strâns date despre redactorii de la München. Așadar, în plan extern, acţiunea