* Brokerii: "Bursa se consolidează după raportările la nouă luni şi ofertele din piaţă"
Lichiditatea Bursei de Valori Bucureşti (BVB) din a treia zi de tranzacţionare a săptămânii a fost de 20,97 milioane lei (4,72 milioane euro), de aproximativ două ori mai mică decât cea de marţi, când investitorii au tranzacţionat în sumă de 45,19 milioane lei (10,16 milioane euro).
Peste jumătate din rulajul de ieri a fost asigurat de 304 tranzacţii cu 5,72 milioane acţiuni Fondul Proprietatea (simbol FP), în valoare de 4,64 milioane lei, 222 tranzacţii cu 8,1 milioane acţiuni OMV Petrom (simbol SNP), în valoare de 3,67 milioane lei, şi 321 tranzacţii cu 93.595 acţiuni Romgaz (simbol SNG), în valoare de 3,24 milioane lei. Totodată, au fost realizate două tranzacţii de tip deal, cu 3,84 milioane acţiuni SNP, în valoare totală de 1,73 milioane lei.
Titlurile SNP au încheiat şedinţa de ieri în creştere cu 1%, la 0,4545 lei/unitate, iar acţiunile Fondului Proprietatea au scăzut cu 0,31%, la 0,8105 lei/unitate, după ce, în prima parte a şedinţei precedente, acestea au atins un nou maxim istoric, de 0,817 lei/unitate.
Majoritatea indicilor interni a consemnat, ieri, evoluţii negative, indicele compozit al pieţei, BET-C, coborând cu 0,05%, la 3.237,04 puncte.
Cotaţia Romgaz (simbol SNG) a continuat şi ieri să urce, cu 0,29%, la 34,55 lei/unitate. Pe piaţa de la Londra (LSE), certificatele de depozit (GDR) Romgaz au crescut cu 0,33%, la 10,54 dolari (34,64 lei). Totodată, la închiderea pieţei principale de la BVB, la Londra, erau rulate 99.854 certificate de depozit Romgaz, operaţiunile cumulând, până la momentul respectiv, cu puţin peste 1 milion de dolari. Fiecărui certificat de depozit îi corespunde o acţiune Romgaz.
Odată cu finalizarea raportărilor financiare la nouă luni, piaţa bursieră a început să se stabilizeze, potrivit analistului financiar