News La finele săptămânii trecute, în aula Bibliotecii Naționale, a avut loc lansarea oficială a proiectului ”10 pentru Europa”, inițiat de Tineretul Național Liberal și Cluburile Studențești Liberale.
La eveniment au participat mult mai mulți tineri decât erau așteptați inițial, astfel încât, cei aproape 500 de liberali veniți din toate colțurile României, dar și din alte state europene, au dovedit interesul și disponibilitatea de a se implica în proiecte de nivel european.
„Credem cu tărie că tinerii trebuie susţinuţi şi implicaţi în politica naţională şi internaţională, iar sprijinirea lor înseamnă cu siguranţă performanţă pentru România, performanţă pentru Europa”, a declarat Lucian Diac- Milatinovici, preşedintele Organizaţiei Judeţene de Tineret a PNL Botoşani.
„10 pentru Europa” este un proiect de pre-campanie electorală pentru alegerile europarlamentare, inițiat de TNL și CSL, menit să dea șansa oricărui tânăr din aceste organizații de a fi candidat pentru o poziție de eurodeputat pe listele PNL. Principalele atribute ale proiectului sunt competiția, educația civică și implicarea politică. Comunicarea proiectului se va desfășura atât online, cât și offline. Pentru mai multe informații, puteți accesa www.10pentrueuropa.ro.
News La finele săptămânii trecute, în aula Bibliotecii Naționale, a avut loc lansarea oficială a proiectului ”10 pentru Europa”, inițiat de Tineretul Național Liberal și Cluburile Studențești Liberale.
La eveniment au participat mult mai mulți tineri decât erau așteptați inițial, astfel încât, cei aproape 500 de liberali veniți din toate colțurile României, dar și din alte state europene, au dovedit interesul și disponibilitatea de a se implica în proiecte de nivel european.
„Credem cu tărie că tinerii trebuie susţinuţi şi implicaţi în politica naţională şi internaţională, iar