Aşa cum am arătat în comentariul anterior (nu degeaba intitulat Supercomisia Ioana Băsescu sau Compromiterea Parlamentului de către Victor Ponta), înfiinţarea unei comisii comune speciale a Parlamentului pentru investigarea unui caz e un fapt ieşit din comun.
Articolul 8 aliniatul 1 al Regulamentului activităţilor comune ale Camerei Deputaţilor şi Senatorilor arată foarte clar că o astfel de Comisie, pentru a fi înfiinţată, are nevoie de o hotărîre în care scopurile şi temeiurile sînt bine precizate. Documentul respectiv e supus votului celor două Camere reunite, împreună cu componenţa Comisiei. Se impune aceasta, deoarece înfiinţarea unei Comisii comune pentru anchetarea unui caz conferă cazului respectiv o importanţă covîrşitoare, datorită căreia Parlamentul crede de cuviinţă să se înfiinţeze o instituţie cu caracter extraordinar.
Dacă opinia publică nu e convinsă că Parlamentul răspunde astfel unei chestiuni de interes naţional, atunci Parlamentul iese grav compromis, ca o instituţie care se ocupă cu fleacuri sau, cum se poate întîmpla în cazul Comisiei Ioana Băsescu, cu răfuielile unei persoane care e premierul României.
Pînă acum (repet, pînă acum), pe baza celor date publicităţii de către maşinăria propagandistică a lui Victor Ponta, nu se justifică nici măcar o Comisie normală a Parlamentului care să piardă timp, bani şi energie cu investigaţia.
Cum să înfiinţeze atunci o comisie comună specială a Camerelor reunite?!
Indiferent însă că Victor Ponta are în mînecă drept aşi documente zdrobitoare pentru a dovedi ilegalităţile comise de diferite instituţii ale statului în tranzacţia cu cele 300 de hectare, procedurile constituţionale şi politice trebuie respectate.
Din start, vom observa însă că procedurile constituţionale n-au fost respectate. Ca şi în cazul subcomisiei de la Senat, înfiinţar
