Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Elita boxului românesc la Piatra Neamț

Publicat in Ceahlaul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Elita boxului românesc s-a reunit la Piatra Neamț, pentru o ședință de Birou Federal și a fost primită cu onoruri la primăria municipiului, de viceprimarul Aurelia Simionică, care a primit în dar o pereche de mănuși de la oficialii FRB. Mai-marii boxului românesc vor să descopere sportivi capabili să facă parte din lotul pentru Campionatul Mondial, Campionatul European de tineret și pentru Olimpiadă. ”Am venit la Piatra Neamț pentru a repune în drepturi secția de box a Clubului Sportiv Ceahlăul. Suntem prezenți mai mulți membrii ai Federației, printre care, frații Simion, domnul Alec Năstac, Viorel Sima, secretarul general al FRB, domnul Relu Auraș de la Bacău și, bineînțeles, domnul antrenor Tîmpescu de la Piatra Neamț, toți moldoveni la origini, care am luat în discuție criteriile de selecție pentru loturile naționale.

Pârghiile prin care boxul se poate dezvolta vor trece la administrația locală, prin efectul descentralizării. Mai cu scârțâituri, mai cu sughițuri, dar asta se va întâmpla. Eu îmi aduc aminte că la Piatra Neamț aveam numai adversari buni când veneam în turnee, pentru că acest oraș a fost un centru de tradiție al boxului românesc”, a declarat Vasile Câtea, consilierul lui Nicu Bănicioiu, ministrul Tineretului și Sportului.

Viceprimarul Aurelia Simionică a mulțumit pentru cadou și a precizat că va răspunde invitației de a participa la gala de box organizată la Piatra Neamț în Sala Polivalentă. ”Lipsa de mișcare naște monștri, este un dicton pe care și astăzi îl invocăm în familie. Mă simt onorată să fiu în prezența dv. și sper să găsiți sportivi valoroși la Piatra Neamț. Așteptăm să-și producă efectele Legea descentralizării. Eu cred că resurse se vor găsi. Vom vedea ce înseamnă această preluare a sportului, dar acesta nu va muri. În sport, nu există foști, ci există campioni”, a declarat Aurelia Simionică, viceprimarul municipiului Piatra N

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum o ora
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 3 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

10 firme de ride-sharing au prejudiciat bugetul cu peste 51 milioane de lei prin neplata impozitelor şi contribuţiilor

G4Media acum o ora
Inspectorii antifraudă au identificat 10 societăţi care activează pe piaţa transportului alternativ de persoane şi care au cauzat bugetului de stat un prejudiciu total de peste 51,7 milioane de lei prin neplata impozitelor, contribuţiilor sociale şi

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum 2 ore
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum o ora
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Siegfried Mureșan: PE a votat raportul privind prioritățile pentru viitorul buget multianual

Mediafax acum 26 minute
„În documentul adoptat, am propus o creștere adecvată a bugetului multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2028–2034, având în vedere noile priorități, precum apărarea și întărirea economiei, dar fără a afecta domenii tradiționale, precum agri

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 3 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum 2 ore
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Conclavul pentru alegerea noului Papă începe astăzi, 7 mai 2025

Ziua Constanta acum 6 ore
Formula istorică în limba latină care marchează închiderea Capelei Sixtine - 'Extra omnes' - va fi pronunțată de maestrul celebrărilor liturgice pontificale în 7 mai, ziua de începere a Conclavului. Data a fost stabilită în 28 aprilie, de cei aproxi

Influencerul Makaveli anunță că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan ajunge președinte: „Nu e un pamflet”

HotNews acum 55 minute
Alexandru Zidaru (Makaveli), influencerul care i-a făcut în 2024 campanie lui Călin Georgescu pe TikTok, a anunțat, miercuri, pe TikTook, că va candida la Primăria Capitalei dacă Nicușor Dan pleacă de funcție. „Am discutat cu Ninel Peia și mă susțin

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/24°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

24°
mie.

13°/24°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

16°
mie.

10°/16°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°