Junior al clubului, Mihai Căpăţână a reuşit să facă saltul la echipa mare, de la un meci la altul bifând mai multe minute în Liga a II-a, sub culorile grupării FC Olt Slatina. Mijlocaşul dreapta speră în ascensiune, astfel încât, în scurt timp, să devină titular în gruparea pregătită de Dan Oprescu.
Revenit în vară acasă, după o perioadă de cinci ani petrecută la Sporting Piteşti, juniorul clubului FC Olt Slatina, Mihai Căpăţână, a avut şansa de a debuta în eşalonul secund.
După meciul cu CSM Râmnicu Vâlcea, când a fost utilizat o repriză întreagă, antrenorul Dan Oprescu, declara că aspectul pozitiv este evoluţia tânărului mijlocaş dreapta. Acesta a fost aproape de a marca, însă şutul său puternic, pe jos, a fost scos în ultimul moment cu genunchiul de portarul cu multe prezenţe în Liga I, Florin Matache. Mihai Căpăţână va împlini 18 ani pe 16 decembrie, iar primii paşi în fotbal i-a făcut la „Pitic Sport”.
Tânărul jucător a vorbit despre pasul făcut în vară, atunci când a ales să semneze cu FC Olt Slatina.
„FC Olt mi-a dat ocazia să joc la un nivel mai ridicat, mulţumesc antrenorului că mi-a acordat încredere şi nu l-am dezamăgit. Jucătorii m-au primit foarte bine, ne încurajează tot timpul pe noi, pe juniori, cu siguranţă avem ce învăţa din experienţa lor. Am început fotbalul la şapte ani, la Pitic Sport, cu Ionel Raţ, la 12 ani am plecat la Sporting Piteşti, iar după cinci ani, în vară, am venit la Slatina. Am avut mai multe oferte, dar aceasta a fost cea mai convenabilă, a contat şi faptul că sunt acasă”, a declarat mijlocaşul de 18 ani al celor de la FC Olt Slatina, Mihai Căpăţână.
„Sper să mă impun titular”
Tânărul jucător a bifat minute, în acest sezon dificil, ce aduce un sistem nou, cu turnee play-off şi play-out, în meciurile cu FC Universitatea, FC Bihor şi CSM Râmnicu Vâlcea. Mijlocaşul sper