Oficiali ai Ministerului Afacerilor Externe au avut ieri o întâlnire cu studenţii bursieri ai statului român, care au ales să studieze la Craiova.
Dintre cei peste 100 de studenţi străini ai Universităţii din Craiova, 22 sunt beneficiari ai Bursei Ministerului Afacerilor Externe, care se se acordă pe toată durata studiilor de licenţă, master şi doctorat. Tinerii provin din ţări precum Afganistan, Siria, Iordania, Zimbabwe. Potrivit rectorului, ei contribuie la cunoaşterea universităţii pe plan internaţional.
„Universitatea din Craiova numără 105 studenţi străini care vor să înveţe limba română pentru a continua studiile în România. Este o universitate care încearcă să internaţionalizeze, având în vedere statutul pe care l-a dobândit România, cel de membru al Uniunii Europene. Eu cred că este important să cunoaşteţi altă cultură, altă limbă, altă civilizaţie şi să duceţi în comunităţile din care proveniţi mesajul nostru de prietenie. Sunt convins, de asemenea, că vreţi să faceţi performanţă în carieră şi veţi găsi acest sprijin la Universitatea din Craiova“, a precizat prof. univ. dr. Dan Claudiu Dănişor.
Pe de altă parte, diplomaţii Ministerului Afacerilor Externe care au intermediat venirea studenţilor străini la Craiova au ţinut însă să precizeze că bursele pe care le oferă nu sunt un element de noutate pentru educaţie.
„Aceste burse nu sunt o noutate în peisajul învăţământului superior românesc. În anii ‘60, ulterior ‘70 s-au format la universităţile din România foarte mulţi studenţi străini. Din cauza criteriilor politice ale epocii, erau anumite spaţii geopolitice prioritare, dar important este că aceşti studenţi care au beneficiat de acele burse, odată întorşi în ţările lor, au contribuit la o mai bună relaţionare între ţările din care provin şi România“, a precizat Monica Joiţa, reprezentant MAE.
Se va crea o bază de date