Performanţa şcolară este importantă, dar nu garantează succesul în viaţă. Există statistici care arată că unii elevi foarte buni nu au atins realizarea dorită în plan personal sau profesional, în timp ce alţii, mai puţin străluciţi la învăţătură, au făcut-o.

Inteligenţa cognitivă este necesară, dar nu este suficientă. Îmbinată cu inteligenţa emoţională, cu abilitatea de a stabili relaţii cu cei din jur, creşte şansa reuşitei în viaţă. Altfel spus, este important ca un părinte să supravegheze educarea minţii unui copil, dar să nu scape din vedere educarea emoţiilor.

Şcoala este cea care se ocupă în principal de latura intelectuală, familia este cea care trebuie să se ocupe de partea emoţională. Cu toate acestea există mulţi părinţi care se declar[ mulţumiţi şi liniştiţi dacă rezultatele şcolare sunt foarte bune şi chiar limitează discuţiile cu copilul la “Ce ai făcut la şcoală? / Ce note ai luat? / Ce teme ai? ...”

Dacă aceiaşi părinţi sunt întrebaţi cum îşi văd copilul în viitor, răspund “realizat / independent / descurcăreţ / stăpân pe sine ...”. Părinţii vor doar binele copilului lor, de aceea este important să găsească echilibrul între cerinţele şcolare şi dezvoltarea lui personală.

Pe lângă dorinţa de a obţine note mari, părinţii ar trebui să insufle copiilor curiozitatea de a căuta informaţii, de a face descoperiri pe cont propriu, ar trebui să stimuleze originalitatea, să încurajeze spontaneitatea ... Creşterea numărului de experienţe, aprecierea eforturilor şi atmosfera lipsită de presiune şi consecinţe sunt mult mai benefice decât concentrarea strictă pe note. Acestea pot proveni uneori doar din efort prelungit, din dorinţa puternică de a face pe plac părinţilor, din frica de a nu dezamăgi, sau pot fi expresia unei memorii bune. Reuşeşte copilul ulterior să folosească informaţiile pentru care a fost apreciat la un moment dat? Reuşeşte