Centrul Cultural Francofon Buzău şi Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Buzău organizează, în week-end, cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Teatru Bilingv „Eugen Ionescu”, ediţie dedicată artelor spectacolului.
Festivalul de teatru va avea loc în amfiteatrul Colegiului Naţional "Mihai Eminescu" Buzău, în perioada 22-24 noiembrie 2013, iar spectacolele de gală şi festivitatea de premiere vor avea loc în zilele de 23 si 24 noiembrie, de la ora 17, la Galleria Mall Buzău
Festivalul cuprinde două secţiuni de concurs, în limba română, respectiv în limba franceză. În competiţie s-au înscris elevi din mai multe judeţe din ţară, precum Buzău, Botoşani, Turda, Mureş, Vaslui, Constanţa, Târgovişte, Slobozia, Panciu sau Brăila.
Evenimentul îşi propune să contribuie la promovarea limbii franceze şi a valorilor francofoniei prin artă, prin dialog şi schimburi de bune practici în domeniul artelor spectacolului.
Invitat special al festivalului va fi Denise Ndzakou, artist plastic şi viceprimar al oraşului Montreuil din Franţa.