Biroul notarial unde a fost întocmit contractul de vânzare-cumpărare pentru terenul achiziţionat de Ioana Băsescu a fost verificat de Uniunea Naţională a Notarilor Publici din România (UNNPR), au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii uniunii.
"S-a verificat legalitatea actelor autentificate de Biroul Notarial Aequitas care a realizat contractul de cumpărare a terenului pentru Ioana Băsescu", a spus directorul de comunicare al UNNPR Alin Briceag, precizând că acest control a fost dispus în 14 noiembrie.
Rezultatele controlului urmează să fie făcute publice în cursul zilei de joi, a mai spus Briceag.
Presa a relatat recent că fiica cea mare a preşedintelui Băsescu, Ioana, a cumpărat un teren agricol de peste 300 de hectare în zona localităţii Nana din judeţul Călăraşi, consilierul prezidenţial Adrian Rădulescu menţionând că a consiliat-o la cumpărare.
Ioana Băsescu preciza în 14 noiembrie că în septembrie a achiziţionat un teren agricol de 290,41 hectare în judeţul Călăraşi, contractând un credit ipotecar pe 30 de ani de peste un milion de euro şi achitând din surse proprii aproape 280 de mii de euro. Creditul a fost contractat de la Casa de Economii şi Consemnaţiuni (CEC) Bank.
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, în 15 noiembrie, că a convins-o pe fiica sa cea mare, Ioana, să cumpere un teren de 290 de hectare, pentru că vrea să fie fermier şi a adăugat că, din familie, doar aceasta era eligibilă pentru a primi un credit ipotecar.
Preşedintele CEC, Radu Gheţea, va fi schimbat din funcţie, a declarat, în 17 noiembrie, premierul Victor Ponta, într-o intervenţie telefonică la RTV, menţionând că îl susţine total pe ministrul Finanţelor, Daniel Chiţoiu, în verificarea activităţii manageriale a lui Gheţea.
Conducerea Senatului a aprobat, pe 18 noiembrie, înfiinţarea unei subcomisii de anchetă privind activitatea CEC Bank