Antrenorul echipei Dinamo Moscova, Dan Petrescu, a declarat, pentru Sovietsky Sport, că este imposibil să plece în Anglia în acest moment, deoarece se află sub contract cu formaţia rusă, informează AFP.
"Nu am discutat cu niciun club, sunt sub contract cu Dinamo Moscova. Cluburile îl pot contacta pe agentul meu, dar nu şi pe mine. Iubesc Anglia, sunt mândru că echipe de acolo mă doresc, dar în acest moment nu pot merge în Premier League. Am un contract clar cu Dinamo Moscova", a spus Petrescu.
Dan Petrescu a confirmat totuşi că au avut loc negocieri cu reprezentanţii ultimei clasate din Premier League. "Este adevărat, nu iese fum fără foc. A fost ceva în aceste zvonuri. Dar atât timp cât sunt sub contract cu un club, nu aş intra în negocieri cu altele. Am spus tot timpul că sunt trei echipe pe care visez să le antrenez Steaua Bucureşti, Chelsea şi echipa naţională a României. Dar acum sunt foarte fericit la Dinamo", a completat Petrescu.
Fostul internaţional român în vârstă de 45 de ani se află la Dinamo Moscova din august 2012 şi mai are un an şi jumătate contract cu formaţia rusă.
Presa engleză a scris că Dan Petrescu este dorit în funcţia de antrenor al echipei Crystal Palace.
Mediafax
Antrenorul echipei Dinamo Moscova, Dan Petrescu, a declarat, pentru Sovietsky Sport, că este imposibil să plece în Anglia în acest moment, deoarece se află sub contract cu formaţia rusă, informează AFP.
"Nu am discutat cu niciun club, sunt sub contract cu Dinamo Moscova. Cluburile îl pot contacta pe agentul meu, dar nu şi pe mine. Iubesc Anglia, sunt mândru că echipe de acolo mă doresc, dar în acest moment nu pot merge în Premier League. Am un contract clar cu Dinamo Moscova", a spus Petrescu.
Dan Petrescu a confirmat totuşi că au avut loc negocieri cu reprezentanţii ultimei clasate din Premier League. "Este adevărat, nu iese fum