România a pierdut din nou şansa de a fi prezenţa la un turneu final. Naţională lui Piţurcă nu a reuşit să elimine Grecia şi să se califice la Campionatul Mondial din 2014. Pe site-ul oficial al FRF, sub titlul ”Tristete şi dezamăgire după ratarea calificarii”, este prezentată reacţia oficială a federalilor.
”Din păcate, echipă noastră naţională nu a izbutit calificarea la turneul final al Cupei Mondiale FIFA 2014, remiza de marţi seară, 19 noiembrie, 1-1 contra Greciei (Torosidis 55 a autogol / Mitroglou 23), fiind insuficienţă pentru a remonta înfrângerea cu 1-3 din prima manşa a play-off-ului de calificare la Cupă Mondială FIFA 2014, disputată cu patru zile în urmă la Pireu.
Naţională Greciei a fost superioară şi a obţinut o calificare meritată, tricolorii luptând şi dorindu-şi calificarea, numai că, din păcate, elenii s-au dovedit a fi superiori.
Dorim să mulţumim tuturor celor 53.174 fantastici suporteri prezenţi aseară în tribunele Arenei Naţionale şi, în egală măsură, tuturor românilor care şi-au încurajat naţională de-a lungul unei campanii de calificare care nu s-a încheiat aşa cum ne-am dorit cu totii”.
În acelaşi comunicat apăr şi câteva statistici bifate de naţională la meciul de aseară:
- Al 648-lea meci al echipei naţionale (al 266-lea pe teren propriu) s-a soldat cu al 162-lea egal (al 53-lea acasă).
- Am consemnat 32-a confruntare cu Grecia, acesta fiind al 9-lea egal.
- Al 18-lea autogol din istorie primit de la adversari de naţională noastră.
- Partidă de aseară a coincis cu meciul 90 că selecţioner pentru Victor Piţurcă şi cu a 5-a banderola de căpitan pentru Chiriches.
- Autogolul lui Torosidis a fost al 18-lea din istorie în favoarea României.
- A fost al 5-lea meci al naţionalei noastre condus de Mi