Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Zeci de medici pensionari îşi vor actualiza dosarele

Publicat in Gazeta Noua, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Colegiul Medicilor recenzează în această perioadă medicii trecuţi de vârsta pensionării care lucrează încă în spitalele publice, la începutul anului viitor viza acordându-se doar în baza unui dosar complet.

Aproximativ 50 de medici trecuţi de vârsta pensionării, dar care încă lucrează în spitalele din judeţ, vor primi de la începutul anului viitor viza de la Colegiul Medicilor doar dacă prezintă toate documentele legale.

Prelungirea dreptului de liberă practică, pentru sectorul public, în cazul medicilor trecuţi de vârsta pensionării se face în baza unei decizii din 2008 a Colegiului Medicilor din România. Prin această decizie s-a permis menţinerea în activitate a medicilor pensionari pentru a susţine activitatea din spitale, mulţi dintre medicii aflaţi în această situaţie asigurând astfel funcţionarea liniilor de gardă.

„Reglementări există în domeniu din 2008, nu este nimic nou, doar că s-a ajuns la o înţelegere, atunci când Guvernul Boc a emis ordonanţa care stipula o angajare nouă la şapte persoane care părăsesc unitatea. S-a ajuns la dificit de personal, dar situaţia s-a schimbat acum, când angajările se fac unu la unu. De fapt nimeni nu împiedică menţinerea medicilor, doar că trebuie să prezinte dosarul complet, care conţine inclusiv adresa spitalului prin care ni se specifică faptul că postul nu a putut fi ocupat prin concurs, precum şi data la care va fi scos din nou la concurs. Oricum peste vârsta de 70 de ani nu mai putem prelungi, pentru sistemul public”, a declarat preşedintele Colegiului Medicilor Olt, medicul Marinache Costache.

Şefii spitalelor au menţinut în activitate medici trecuţi de 65 de ani atât din motivul lipsei de personal, cât şi pentru că în sistem există cutuma menţinerii acestora în activitate încă un an, doi. Când însă se pune tranşant problema că generaţii întregi de medici nu-şi găsesc locul şi

Articolul in Gazeta Noua >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Incendiu într-un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Şase pacienţi au fost evacuaţi

HotNews acum 44 minute
Un incendiu s-a produs, în noaptea de miercuri spre joi, la un salon al Secţiei de Chirurgie de la Spitalul Judeţean Miercurea Ciuc. Șase pacienţi au fost evacuaţi de personalul medical, iar focul a fost stins de angajaţii spitalului, până la sosire

Saltul uriaș reușit de Jaqueline Cristian în clasamentul mondial, după calificarea în turul 3 la Australian Open » Va fi „prima rachetă” a României, indiferent de următorul rezultat

Gazeta Sporturilor acum 50 minute
în turul al treilea de la Australian Open, după un succes obținut în două seturi, scor 7-5, 7-5, în fața unei jucătoare mai bine clasate decât ea în ierarhia mondială, Lucia Bronzetti (26 de ani, locul 76 WTA). „Obiectivul dur pentru acest an este T

O fată de 14 ani a născut acasă. Cine este tatăl, cercetat de polițiști pentru viol

Ziare.com acum o ora
O elevă din clasa a VII-a, în vârstă de numai 14 ani, a născut acasă miercuri, 15 ianuarie. După ce a ajuns la spital împreună cu bebelușul, medicii au anunțat poliția, care a deschis un dosar penal pentru viol asupra unul minor. Anchetatorii îl cau

Explozie a unei butelii într-o clădire din Constanța unde erau cazați muncitori. Patru persoane au fost rănite, au fost afectate zece garsoniere

HotNews acum 2 ore
Patru persoane au fost rănite în urma exploziei unei butelii într-un imobil din municipiul Constanţa, iar trei dintre ele au fost transportate la spital cu arsuri de gradul doi pe circa 60% din suprafaţa corpului, a informat Inspectoratul pentru Sit

Biden avertizează în discursul de adio cu privire la „o oligarhie care se conturează în America” - VIDEO

News.ro acum 4 ore
Preşedintele american Joe Biden a avertizat, într-un discurs de adio rostit miercuri, cu privire la o „oligarhie care se conturează” în cadrul primei puteri mondiale, cu doar câteva zile înainte ca Donald Trump să revină la Casa Albă cu sprijinul pa

Instanţa supremă dezbate astăzi recursul lui Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidențiale

HotNews acum 2 ore
Judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie dezbat joi recursul declarat de Călin Georgescu în dosarul anulării alegerilor prezidenţiale, după ce Curtea de Apel București a respins ca neîntemeiată acțiunea acestuia de a ataca trei decizii

Irina Begu, eliminată şi la dublu, în primul tur la Australian Open

News.ro acum 2 ore
Perechea Irina Begu/Ingrid Martins (România/Brazilia) a fost eliminată, joi, în primul tur al probei de dublu feminin din cadrul turneului de la Australian Open, primul grand slam al anului. Irina Begu şi Ingrid Martins au fost învinse de echipa Pey

Numărul deceselor, aproape dublu faţă de cel al naşterilor în România

Mediafax acum 47 minute
În noiembrie s-au născut 11.697 de copii, cu 1.721 mai puţini decât în luna precedentă, în timp ce 20.034 de persoane au murit (10.383 bărbaţi şi 9.651 femei), conform datelor publicate joi de Institutul Naţional de Statistică. Dintre acestea, cele

INS Salariul mediu lunar a crescut la 5.388 lei, în luna noiembrie a anului 2024

Ziua Constanta acum 21 minute
​Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei Salariul mediu în luna noiembrie 2024 a crescut la 5.388 lei, fiind mai mare cu 120 lei (+2,3%) față de luna octombrie 2024, potrivit datelor publiate de Institutul Național de statistic

Bărbatul care a furat sacul cu picioare de om ar fi crezut că în el sunt PET-uri pentru reciclat

Ziare.com acum o ora
Bărbatul care a furat trei picioare de om, amputate, de la Spitalul Clinic ”Dr. Ion Cantacuzino” din Bucureşti a fost prins de poliţişti, fiind dus la audieri pentru furt calificat. El ar fi susţinut că a intrat în curtea spitalului pentru a lua pet

Vremea

București
acum

joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
sâm.

0°/7°
dum.

2°/9°
Iasi
acum

-1°
joi

-2°/3°
vin.

0°/7°
sâm.

2°/9°
dum.

2°/9°
Constanta
acum

joi

0°/4°
vin.

0°/5°
sâm.

2°/8°
dum.

3°/9°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/0°
vin.

-4°/1°
sâm.

-3°/2°
dum.

-1°/5°
Timisoara
acum

-3°
joi

-3°/2°
vin.

-3°/3°
sâm.

-2°/4°
dum.

-1°/5°