Irina Margareta Nistor va vorbi despre ”Cinematograful, singura nemurire asigurată”.

Într-o pledoarie interesantă, ea susţine că cea de-a şaptea ­artă rămâne unicul martor ­peste veacuri al actorilor:

”Printre primele mari actriţe care au înţeles că a şaptea artă e singura care le va scăpa de cumplitul spectru al uitării a fost Sarah Bernhardt: Divina, care, cu riscul asumat al ridicolului începutului invenţiei fascinante, dar încă nesigure, a acceptat să fie o umbră mişcătoare, sacadată, încă din 1900, în «Duelul lui Hamlet», unde, în plus, juca şi în travesti. Până în 1923, mai apare de câteva ori pe pânză, încheindu-şi cariera şi viaţa cu rolul ghicitoarei, al unei clarvăzătoare, aşa cum s-a dovedit a fi în curajoasa sa decizie de a apărea pe marele ecran.

Câţiva ani mai târziu, avea ­să-i urmeze exemplul compatrioata noastră cu o strălucită carieră teatrală, la Paris, pe cele mai importante scene - Elvira Popescu, devenită Elvire Popesco. Născută pe 10 mai 1894, cu un an înainte de descoperirea epocală a Fraţilor Lumière, avea să trăiască aproape un secol, în care a jucat, la debut, încă din 1912, în «Independenţa României» şi, mai apoi, în filmele celebrilor Carmine Gallone, Julien Duvivier, Sacha Guitry, Abel Gance şi René Clément, acesta din urmă oferindu-i partitura din «În plin soare» (1959), alături de cel care îi va purta o nesfârşită recunoştinţă, mărturisindu-şi marele respect pentru cea care i-a călăuzit paşii în teatru: fermecătorul Alain Delon, pe care l-am redescoperit cu toţii anul acesta la Cannes şi pe care îi veţi putea vedea la TNB, duminică, 24 noiembrie, într-o copie recent restaurată a unei pelicule-cult.

Sir Laurence Olivier «profită» la rândul său de soluţia prin care îşi va păstra memorabilele interpretări shakespeariene, pe care, în parte, le va şi regiza.

Cu timpul, însă, moda se răstoarnă. Actori deja faimo