Fiță? Da, poate. Să stai în Rânca pe timp de vară (atunci când, evident, nu se schiază) este un fapt care denotă... ăăă... care denotă. Dar dacă te arde buza să te dai pe Transalpina cu mașina altuia, Rânca se impune ca cel mai logic popas de (prima) noapte, în caz că plecarea-i din București. Sigur că n-ai mers ață, ca sălbaticii, ci te-ai mai și oprit să bifezi peștera Polovragi (din cheile Oltețului) și peștera Muierilor (din cheile Galbenului), plus ce-a mai picat în drum (un pipi romantic pe Dealul Negru, de exemplu). Dar ai ajuns. Unde: În stațiunea Rânca, pe muntele Corneșu Mare, sub Parâng. Altitudine: Cam 1600, dar de acolo tot urci, că a doua zi ești la 2154, în pasul Urdele (punctul cel mai erect al Transalpinei). Grad de ocupare: Mare. Vară sau iarnă, zi sau noapte, în Rânca ai mereu parte de insipidul dialog: ”Aveți cazare?”. ”N-avem, e plin, încercați la alții”. De ce la Eden: Nu există un motiv (mă rog, doar c-acolo am găsit eu cameră). Preț: Nu mai țin minte cât am dat, dar știu că multișor (fiind obișnuit cu ”prețurile” de la refugii!) și n-am primit factură. Nu c-aveam ce face cu ea, dar orișicât: Rânca nu e Thassos! Mâncare: Foarte, foarte bună! Ne-a gătit soția proprietarului, în stil slow food, și ne-a servit fetița lui, care învăța direct de la sursă tainele pensiunăritului. Am mâncat două porții de ciorbă, un păstrăv mare cu cartofi țărănești, o salată de varză albă cu murături (!) și patru beri. Mai intrau, dar am plecat la o plimbare de seară. Peisaj: Ziua și pe vreme bună, face toți banii. Noaptea sau pe ploaie, stai huhurez în cameră și te uiți la TV, că nu există viață socială: la Rânca, lumea vine vara pentru sexuit și iarna pentru schi. Vrei să fii original? Du-te în aprilie!
Fiță? Da, poate. Să stai în Rânca pe timp de vară (atunci când, evident, nu se schiază) este un fapt care denotă... ăăă... care denotă. Dar dacă te arde buza