Distribuirea conservelor din carne de porc şi a mierii din ajutoarele alimentare europene destinate persoanelor cu venituri mici va fi finalizată în cursul lunii decembrie, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean. Stadiul distribuirii acestor ajutoare către primăriile localităţilor vrâncene şi stocurile existente la acest moment au fost prezentate, ieri, la o şedinţă organizată la Prefectură. Reprezentanţii Consiliului Judeţean au precizat că, până acum, a fost primită toată cantitatea de făină, paste făinoase, ulei, roşii în suc propriu, zacuscă şi zahăr. Urmează ca în cursul lunii noiembrie să fie primite ultimele cantităţi de mălai, iar în luna decembrie să fie primită mierea şi conservele din carne de porc. Mierea polifloră din ajutoarele alimentare europene trebuia să ajungă mai devreme însă analizele efectuate au arătat că primele loturi conţineau produse contrafăcute. Ca urmare, mierea a fost retrasă din depozite de Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA). În Vrancea trebuia să ajungă o cantitate de 17,9 tone de miere însă livrările au fost anulate. Cât priveşte celelalte produse, reprezentanţii APIA au arătat că în Vrancea au ajuns 959,9 tone făină, 431 tone mălai, 43,3 tone paste făinoase, 323 mii litri ulei, 80 mii kilograme roşii în suc propriu, 46 mii kilograme zacuscă, 18 mii kilograme conserve de carne şi 170 tone de zahăr.
TABELUL cu situaţia livrărilor de ajutoare alimentare AICI
Distribuirea conservelor din carne de porc şi a mierii din ajutoarele alimentare europene destinate persoanelor cu venituri mici va fi finalizată în cursul lunii decembrie, au anunţat reprezentanţii Consiliului Judeţean. Stadiul distribuirii acestor ajutoare către primăriile localităţilor vrâncene şi stocurile existente la acest moment au fost prezentate, ieri, la o şedinţă organizată la Prefectură.