Liviu Cangeopol – născut la 28 martie 1954 – a făcut parte din ceea ce istoria va reţine ca disidenţa ieşeană, o formă de protest anticeauşist şi anticomunist care s-a manifestat la finalul „epocii Ceauşescu“. Liviu Cangeopol a demonstrat un curaj rarisim, dar acum, rememorînd acele timpuri, regretă că nu s-au solidarizat mai mulţi cu acţiunea lor. Emigrat în America cu puţin timp înainte de căderea lui Ceauşescu, Liviu Cangeopol dă publicităţii, în revista Agora, care apărea în Statele Unite sub coordonarea lui Dorin Tudoran, volumul Ce-ar mai fi de spus, în colaborare cu Dan Petrescu, o altă figură marcantă a disidenţei ieşene. Liviu Cangeopol trăieşte şi scrie în Statele Unite, în publicaţiile româneşti care au apărut acolo. De cîţiva ani buni, Liviu Cangeopol, retras din publicistică, scrie proză. Primul roman, debutul în proză, a apărut în 2007: Zîmbetul. Portret al ţărmului la asfinţit, la Editura Humanitas. Recent, Editura Cartea Românească i-a publicat un al doilea roman: Calmul prelevat în furtună, un roman caleidoscopic, în care se amestecă timpurile şi vieţile, un roman în care trecutul ia în stăpînire prezentul şi în care prezentul este mereu o spirală a reîntoarcerii. După o scurtă vacanţă la Iaşi, Liviu Cangeopol a ajuns şi la Bucureşti, unde l-am invitat miercuri, 13 noiembrie, în redacţia revistei Observator cultural, loc în care am purtat următorul dialog. Domnule Cangeopol, de cînd locuiţi în America?Din 30 septembrie 1989. De ce în America?Pentru a servi un truism, este sau mi se părea a fi locul tuturor posibilităţilor, deci şi cel al eliberării totale. Privind îndărăt, poate am greşit alegînd America, dar am convingerea că tot acolo m-aş duce dacă ar fi să mai aleg o dată. A fost azil politic?Tehnic vorbind, a fost emigrare. America a fost prima opţiune?Prima, ultima, singura. De ce aţi ajuns la emigrare?Am intrat în disidenţă la început