Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Accident spectaculos pe Bulevardul Bucureşti din Baia Mare. A intrat cu maşina în magazin (FOTO)

Publicat in Citynews, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Un spectaculos accident de circulaţie a avut loc azi noapte în Baia Mare pe cel mai mare bulevard din oraş. O tânără de 26 de ani din Boiu Mare a condus un autoturism pe Bulevardul Bucureşti din Baia Mare, la intersecţia cu strada Aviatorilor aceasta nu s-a asigurat la efectuarea unui viraj la stânga peste marcajul longitudinal dublu continuu şi a intrat în coliziune cu un autoturism ce se afla angajat în depăşirea sa.

Acesta a fost proiectat într-un alt autoturism parcat regulamentar, şi apoi în două spaţii comerciale. În urma impactului şoferul maşinii angajate în depăşire neregulamentară, băimărean în vârstă de 20 de ani, a suferit leziuni corporale uşoare. Cei doi conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest şi s-a constatat că nu consumaseră alcool.

Poliţiştii continuă cercetările şi la finalizarea lor vor propune măsuri conform prevederilor legale.

Articolul in Citynews >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Știri Constanța Accident între un autoturism și o motocicletă, în Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Astăzi, 22 septembrie 2024, un accident rutier s-a produs în Constanța. Potrivit informațiilor furnizate de ISU Dobrogea, evenimentul s-a produs între un autoturism și o motocicletă, la intersecția dintre străzile Baba Novac cu Biruinței. La fața l

Formula 1: Lando Norris a câştigat cursa din Singapore

Mediafax acum o ora
Britanicul în vârstă de 24 de ani a plecat din pole position pe circuitul Marina Bay şi a condus fiecare tur. Verstappen de la Red Bull a terminat al doilea, iar Oscar Piastri de la McLaren a fost al treilea, scrie Reuters. Avansul lui Verstappen fa

Casa Albă: O escaladare militară nu este în interesul Israelului

Mediafax acum 44 minute
„Nu credem că escaladarea acestui conflict militar este în interesul lor”, a spus Kirby într-o emisiune la ABC, adăugând că Statele Unite „au spus acest lucru direct omologilor noştri israelieni”. El a adăugat căacum tensiunile sunt mult mai mari ac

Armă de asalt care funcţionează pe principiul Automatului Kalaşnikov, în faza finală de prototip industrial la Fabrica de Arme de la Cugir - FOTO

News.ro acum 35 minute
O armă de asalt care funcţionează pe principiul AKM - Automatul Kalaşnikov, a fost dezvoltată încă din anul 2021 la Fabrica de Arme de la Cugir, în prezent aflându-se în stadiul de prototip industrial. Conducerea fabricii afirmă că urmează o testare

Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului nu consumase droguri / Ar fi luat o pastilă de paracetamol

News.ro acum o ora
Vatmanul implicat în accidentul mortal de pe Şoseaua Progresului, în care un bărbat şi-a pierdut viaţa, nu consumase droguri, au arătat rezultatele testelor efectiate de Institutul Naţional de Medicină Legală ”Mina Minovici”. Rezultatul testelor a f

Pericol pe Dunăre. Debitul la intrarea în ţară va fi în creştere până în 29 septembrie

Ziare.com acum 3 ore
Debitul Dunării la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) va fi în creştere până la valoarea de 7900 m3/s, în intervalul 22 - 29 septembrie, situându-se peste media multianuală a lunii septembrie (3800 m3/s), a anunţat, duminică, Institutul Naţional de

Atac cu bombă asupra unui convoi de diplomaţi străini în Pakistan; un poliţist a fost ucis, patru răniţi

News.ro acum 2 ore
Explozia unei bombe pe marginea drumului a lovit duminică un convoi de diplomaţi străini care vizitau nord-vestul Pakistanului, ucigând un ofiţer de poliţie şi rănind alţi patru, a declarat poliţia, citată de Reuters. Un ofiţerul de poliţie din dist

Racheta Sarmat, cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul testării

Ziare.com acum 2 ore
Racheta balistică intercontinentală Sarmat, considerată a fi cea mai puternică armă a lui Putin, a explodat în timpul unui test. Imagini din satelit par să arate un crater masiv la un centru de testare a rachetelor în Rusia, după ce o rachetă balist

Astăzi este echinocțiul de toamnă 2024. Ziua începe să scadă, noaptea devine mai lungă

Libertatea acum 11 ore
Echinocţiul de toamnă, când Soarele se va afla pe ecuatorul ceresc, are loc pe 22 septembrie, la ora 15:44, ora României, moment din care ziua scade treptat, iar noaptea devine mai lungă, până la solstiţiul de iarnă, marcat pe 21 decembrie.

Cel puţin 28 de morţi într-o explozie produsă într-o din mină de cărbune în Iran - televiziunea de stat

News.ro acum 6 ore
O explozie de gaze într-o mină de cărbune din provincia Khorasanul de Sud a Iranului a ucis cel puţin 28 de persoane şi a rănit 17, a anunţat duminică televiziunea de stat, 24 de persoane fiind încă dispărute, transmite Reuters. Accidentul a fost ca

Vremea

București
acum

23°
dum.

16°/24°
lun.

16°/27°
mar.

18°/29°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/24°
lun.

14°/26°
mar.

16°/27°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/22°
lun.

18°/23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/22°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

12°/25°
mie.

15°/24°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°
mar.

14°/27°
mie.

15°/22°