Mesajul a fost trimis. Multumesc!

DEZBATEREA DE LUNI: Cine îi poate stăpâni pe romii din Pintic, care terorizează o comună întreagă?!

Publicat in Bistriteanul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Cetăţenii care locuiesc în comuna Teaca, dar şi în localitatea Pintic, sunt terorizaţi de câteva familii de romi care îşi duc existenţa în acest sat. Romii fură tot ce le iese în cale, fac scandal şi sar la bătaie fără să ezite, fiind greu de ţinut în frâu de autorităţi.

De ani de zile, câteva familii de romi din satul Pintic, comuna Teaca, îşi fac de cap, fără ca autorităţile să poată să facă mare lucru pentru a le pune la punct.

Mulţi dintre romi au făcut ani grei de puşcărie, dar după ce au fost eliberaţi, s-au pus iar pe furat, bătăi şi scandaluri. Oamenii care locuiesc în Pintic, dar şi în satele vecine, spun că stau cu frica-n sân şi se tem să îi „supere” în vreun fel pe romii certaţi cu legea.

În ultimii ani, jandarmii şi poliţiştii au făcut numeroase razii în zonă pentru a-i prinde pe cei care sunt branşaţi ilegal la reţeaua de electricitate. Cei prinşi pe picior greşit au fost amendaţi, s-au ales cu dosare penale pentru furt şi au rămas fără curent, dar degeaba... năravul nu li s-a schimbat.

Romii din Pintic nu fură numai curent. De-a lungul timpului, mai mulţi dintre ei au ajuns pe mâna poliţiştilor după ce au dat iama-n casele, curţile şi terenurile oamenilor pentru a fura diverse bunuri şi alimente.

Dacă unii au ajuns după gratii pentru faptele lor, alţii îşi văd în continuare de „activitate”, spre nemulţumirea şi neliniştea cetăţenilor din comună. Nici profesorii şi elevii care învaţă la şcoala din localitate nu o duc mai bine, nu puţine fiind cazurile în care romii au pătruns în incinta unităţii de învăţământ puşi pe scandal şi ameninţări.

Oamenii din Pintic se plâng şi de faptul că unii romi sunt foarte agresivi, mai multe persoane ajungând în ultimii ani la spital după ce au fost bătute de aceştia.

Aseară, patru romi puşi pe scandal au omorât în bătaie un bărbat de 60 de ani din Dipşa şi au distrus mai multe b

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfârșit cumplit pentru o femeie de 77 de ani. A fost găsită moartă într-o fântână abandonată

Ziare.com acum 41 minute
O femeie în vârstă de 77 de ani, din judeţul Dolj, a fost găsită moartă luni, 13 ianuarie, într-o fântână abandonată. Ea fusese dată dispărută cu câteva ore înainte de a fi descoperită. Poliţiştii au fost anunţaţi de un bărbat din Băileşti, că mama

Dan Şucu va fi preşedinte al clubului Genoa. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi Răzvan Raţ

News.ro acum 3 ore
Genoa CFC anunţă că, luni, s-a reunit Consiliul de Administraţie şi a deliberat numirea lui Dan Sucu în funcţia de preşedinte al clubului. Din Consiliul de Administraţie va face parte şi fostul internaţional Răzvan Raţ. „Este o onoare să fiu preşedi

Grindeanu susţine că peste 70 de milioane de tone de mărfuri din Ucraina au tranzitat România

Mediafax acum o ora
Sorin Grindeanu a discutat luni la Chişinău, în cadrul celei de-a 11-a Reuniunii la nivel înalt în format Quint, despre măsurile luate după începerea conflictului din Ucraina. Ministrul Transporturilor a prezentat măsurile luate de România încă de l

Marcel Ciolacu propune un proiect de reorganizare teritorială

Ziua Constanta acum 5 ore
Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat luni că își dorește ca în sesiunea parlamentară care va începe în luna februarie să fie elaborat un proiect de lege de reorganizare administrativ-teritorială a României, iar pentru a lucra la acest proiec

Carambol cu 5 mașini pe Centura Capitalei, în zona orașului Pantelimon. O persoană a fost rănită

Ziare.com acum o ora
Crambol cu 5 maşini luni, 13 ianuarie, pe Centura Capitalei, traficul în zona oraşului Pantelimon fiind îngreunat. ”Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că cinci autovehicule (trei autoturisme, o autoutilitară ş

MAE Atenționare de călătorie în Norvegia! Posibile alunecări de teren, avalanșe și inundații

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Regatul Norvegiei asupra faptului că Serviciul Național de Meteorologie norvegian a emis o serie de atenționări meteorolog

USR cere demararea de urgenţă a procedurilor de numire a unui nou Avocat al Poporului: Am devenit ţara mandatelor expirate ocupate abuziv

News.ro acum 2 ore
USR cere conducerii Parlamentului să demareze de urgenţă procedura de numire a unui nou Avocat al Poporului, în condiţiile în care mandatul Renatei Weber la conducerea instituţiei a expirat cu mai bine de jumătate de an în urmă. USR atrage atenţia c

IPJ Timiş: O nouă metodă de fraudă pe WhatsApp, numită ”Schema 1800”/ Utilizatorului i se solicită un cod, iar ulterior solicitantul preia controlul contului de WhatsApp al victimei

News.ro acum o ora
Inspectoratul de Poliţie Judeţean Timiş atrage atenţia că pe Whatsapp a apărut o nouă metodă de înşelătorie prin care anumite persoane solicită utilizatorului un cod, iar odată transmis acest cod, solicitantul preia controlul contului de Whatsapp al

Cutremur cu magnitudinea 6,9 în Japonia. A fost emisă alertă de tsunami

Ziare.com acum 3 ore
Autoritățile din Japonia au emis luni, 13 ianuarie 2025, o alertă de tsunami, după un seism cu magnitudinea 6,9 care s-a produs în sud-vestul arhipelagului nipon, informează Serviciul de prospectare geologică al Statelor Unite (USGS), citat de AFP.

Ministrul de Finanțe, despre construcţia bugetului pentru 2025: Nu punem nicio modificare, nici de TVA, nici a impozitului pe muncă

Adevarul acum o ora
Construcţia bugetului pentru acest an nu ia în calcul nici modificarea TVA nici a impozitării muncii, a transmis ministrul Finanţelor, Tanczos Barna.

Vremea

București
acum

lun.

0°/5°
mar.

-1°/2°
mie.

-2°/2°
joi

-1°/4°
Iasi
acum

lun.

-1°/1°
mar.

-2°/1°
mie.

-3°/2°
joi

-3°/2°
Constanta
acum

lun.

0°/5°
mar.

1°/3°
mie.

-1°/4°
joi

0°/5°
Cluj-Napoca
acum

-0°
lun.

-2°/0°
mar.

-5°/0°
mie.

-6°/-1°
joi

-6°/0°
Timisoara
acum

lun.

-1°/3°
mar.

-3°/3°
mie.

-3°/1°
joi

-3°/2°