Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Actualitatea Romașcană

Publicat in Ceahlaul, joi 21 noiembrie 2013 ·

Edilul Romanului, blând cu Apa Serv

Iarna bate la ușă, iar programul de sectorizare a municipiului Roman promis de compania Apa Serv și asumat și de primarul Laurențiu Leoreanu nu s-a mai realizat. Așa se face că, săptămâna trecută, din cauza unor avarii, romașcanii au fost lăsați fără apă timp de mai multe ore și zile consecutiv. Edilul Romanului spune că așa este în viață și că pune biciul pe angajații companiei, dar nu poate cere imposibilul.

“Nu sunt numai avarii pe rețea, sunt și cuplări mai ales că avem în 3 cartiere lucrări de extindere a rețelelor de apă și canal. Mai sunt și tot felul de intervenții. Săptămâna trecută s-a dat peste rețele de apă de care Apa Serv nu știa că există. Au băgat excavatorul și au spart rețeaua. Trebuia să oprească apa, ce altceva era de făcut”, explică primarul.

Din cele 11 puncte de sectorizare, care ar face ca apa să fie sistată doar pe zona de intervenție, doar 7 au fost gata, iar celelalte s-au amânat pentru anul viitor.

Primarul spune că solicitările pentru proiectul european PIDU au fost prioritare: “Poate finalizăm sectorizarea în primăvara anului viitor. Au fost multe avarii și lucrări, iar ei lucrează cu oamenii pe care îi au. Pretenții avem, dar posibilitățile acestea sunt. Când am început cuplările pe PIDU i-am oprit din program timp de două luni. Plus că numai pe unele străzi am avut și 80 de branșamente, dar care se pot face 2-3 pe zi.

Când este de criticat eu îi critic, dar când e drept este drept”, a mai spus edilul. Ieri, 20 noiembrie, Apa Serv înregistra o avarie pe strada Ogoarelor, în aceeași zonă mai fiind probleme și săptămâna trecută și care tot nu au fost remediate.

Pe site-ul instituției, sunt avarii în Roman înregistrate cu mai bine de 10 zile în urmă și care sunt încă în lucru. (C.M.)

Comunicarea Cordun-Roman e minunată, dar… lipseşte

Din primăvară, primaru

Articolul in Ceahlaul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

🚨 LIVIU MIHAIU ȘI MIREL PALADA! | Cifre, proteste și candidaturi! | „Ai Aflat! Cu Ionuț Cristache”

Gandul acum 20 minute
„Ai Aflat! cu Ionuț Cristache” începe miercuri, 7 mai, de la ora 15.00, live pe Gândul. Invitat: Liviu Mihaiu și Mirel Palada Emisiunea poate fi urmărită pe Facebook și YouTube Gândul. CITEȘTE ȘI: MARIUS TUCĂ SHOW Marius Tucă Show începe miercuri, 7

Nicușor Dan, despre planul lui George Simion de a concedia 500.000 de bugetari: „O prostie”

HotNews acum 2 ore
Candidatul independent, Nicușor Dan, a criticat planul anunțat de prezidențiabilul AUR, George Simion, care a afirmat marți seară că vrea să reducă cu 500.000 numărul bugetarilor din instituțiile statului. „Asta e prostie pentru că dacă ne uităm pe

INHGA Cod galben de inundații pe râuri din opt județe. Printre ele se află și județul Tulcea

Ziua Constanta acum o ora
Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis, miercuri, o atenționare Cod galben de inundații, valabilă până joi dimineața pe râuri din opt județe. Institutul Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis,

Ilie Bolojan îndeamnă la un vot „istoric”: „Votați așa cum vă dictează conștiința, dar gândiți-vă la normalitate, România europeană”

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a făcut un apel important către cetăţeni în cadrul Romanian Business Leaders Summit. Potrivit News.ro, Bolojan a îndemnat românii să participe la vot şi să-şi exercite dreptul democratic conform prop

Fostul președinte Ion Iliescu, mesaj pentru angajații SPP de ziua lor: „Oameni echilibrați, dedicați, integri și discreți”

Adevarul acum 23 minute
Fostul președinte al României, Ion Iliescu, a transmis miercuri, 7 mai, un mesaj cu ocazia aniversării a 35 de ani de la înființarea Serviciului de Protecție și Pază (SPP).

Sorana Cîrstea s-a retras de la turneul WTA de la Roma

Mediafax acum o ora
Sportiva din Târgoviște urma să joace, miercuri, în primul tur al turneului, cu jucătoarea australiană Caroline Dolehide, numărul 73 în clasamentul WTA. Sorana, însă, a anunțat chiar înainte de disputarea partidei că se retrage, din cauza unei accid

Investigație declanșată de Consiliul Concurenței privind lucrările de semnalizare rutieră

Ziua Constanta acum 5 ore
Consiliul Concurenței a declanșat o investigație privind o posibilă înțelegere anticoncurențială pe piața comercializării și execuției lucrărilor de semnalizare rutieră din România. Autoritatea de concurență are indicii că trei companii s-au înțeles

Nicușor Dan confirmă că este „procesoman”: Acest calificativ cred că e o garanție suficientă că voi întări statul de drept din România

Adevarul acum o ora
Nicușor Dan, candidatul indepent la prezidențiale, susține că atributul de „procesoman” care i-a fost pus este o garanție suficientă că va întări statul de drept din România.

Ministerul Afacerilor Externe: Putin folosește aceleași narative care au servit ca pretext pentru un RĂZBOI brutal de anexare

Gandul acum 2 ore
„Președintele Putin folosește aceleași narative cunoscute care au servit ca pretext pentru un război brutal de anexare”, informează un comunicat de presă transmis de Ministerul Afacerilor Externe (MAE), după ce liderul de la Kremlin a declarat că Ro

Ratele ROBOR, folosite la calculul dobânzilor variabile la credite, urcă la niveluri record al ultimilor doi ani

HotNews acum 2 ore
Ratele ROBOR la 3 luni și la 6 luni au crescut miercuri la 6.47 (de la 6.08 cât fuseseră marți) și respectiv 6.53 ( de la 6.16, nivelul de marți), niveluri atinse în iulie 2023, potrivit datelor transmise de Banca Centrală. ROBOR-ul intră în compone

Vremea

București
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

10°/19°
vin.

11°/21°
sâm.

9°/11°
Iasi
acum

13°
mie.

10°/14°
joi

10°/11°
vin.

7°/11°
sâm.

5°/16°
Constanta
acum

23°
mie.

13°/23°
joi

12°/14°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/12°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

10°/15°
joi

9°/16°
vin.

7°/12°
sâm.

4°/14°
Timisoara
acum

14°
mie.

10°/15°
joi

7°/17°
vin.

8°/16°
sâm.

8°/17°