După anii 1990-1992, a urmat o perioadă în care administrarea proprietăţii de stat a revenit unor instituţii – Fondul Proprietăţii de Stat, AVAS – care nu au reuşit mare lucru pe linia restructurării şi eficientizării acestora şi nici pe linia privatizării lor. | Dr. Petre Prisecaru, cercetător grad 1 la Institutul pentru Economie Mondială al Academiei Române.
Motivul: nimeni nu a mai administrat proprietatea de stat din România, iar directorii de societăţi împreună cu liderii sindicali au făcut ce au vrut cu activele statului şi cu producţia realizată.
În implementarea reformei economice, guvernanţii, adepţi ai terapiei graduale, n-au realizat specificul şi importanţa interacţiunii nivelului microeconomic cu cel macroeconomic.
Întârzierea transformărilor la nivel micro a creat dificultăţi macrostabilizării, iar reformele promovate inişial la nivel macro sub ghidajul FMI – liberalizarea preţurilor, liberalizarea comerţului exterior, reformele fiscale şi monetare – au avut, îndeosebi prin intermediul hiperinflaţiei persistente, efecte perverse pronunţate asupra nivelului microeconomic, dar şi un impact social extrem de negativ.
Guvernanţii şi politicienii nu au fost conştienţi nici de rolul managementului performant la nivel micro şi macroeconomic, pe primul palier el însemnând eficienţă, productivitate, competitivitate, pe al doilea semnificând politici sectoriale care să valorifice corespunzător resursele interne. Unul dintre rezultatele acestui cumul de greşeli şi deficienţe ale politicilor la nivel macro, mezzo şi microeconomic este dezindustrializarea puternică a României, care a însemnat pierderea a numeroase locuri de muncă, de venituri şi de pieţe externe.
Restructurarea mineritului, puternic subvenţionat după 1989, a început în 1997 cu cărbunele şi a continuat cu alte domenii, cum este cel al neferoaselor, un