Alături de el va fi judecat şi magistratul care l-a favorizat în trecut - Veronica Cărstoiu -, suspendată din funcţia deţinută la Curtea de Apel Bucureşti
Dosarul va fi soluţionat de foştii săi colegi - magistraţii CAB
Judecătorul care l-a favorizat pe Dinel Staicu în schimbul unor importante sume de bani - Veronica Cârstoiu - şi fiul său Florin Cergan au fost trimişi ieri în judecată de procurorii anticorupţie, alături de consultantul financiar Dinel Staicu, acuzat de dare de mită şi cumpărare a influenţei.
Potrivit rechizitoriului remis spre soluţionare Curşii de Apel Bucureşti - instanţă unde judecătoarea Cîrstoiu a lucrat până nu de mult - în cursul lunii februarie 2012, aceasta a primit prin inculpata Dascălu Adriana, aproximativ 630.000 euro de la Dinel Staicu, pentru a pronunţa, împreună cu ceilalţi doi membri ai completului de judecată o soluţie de admitere a contestaţiei în anulare formulate de Dinel Staicu, într-un dosar in care fusese condamnat la 7 ani închisoare (fraudarea Băncii Internationale a Religiilor).
Banii au fost primiţi prin medierea lui Staicu Marian (fratele lui Staicu Dinel) şi a inculpatei Popescu Carmen Ioana.
Ulterior, judecătoarea Cîrstoiu şi colegii săi s-au pronunţat în favoarea lui Dinel Staicu, înlăturând pedeapsa definitivă de 7 ani de închisoare aplicată lui Dinel Staicu.
Anterior, Adriana Dascălu îi ceruse lui Dinel Staicu suma de 2,5 mil. euro, sumă diminuată ulterior, succesiv, la 2mil. euro şi 1,5 mil. euro. Din banii pretinşi, Dascălu a primit 1,2 mil. euro de la Marian Staicu, care s-a preocupat împreună cu economista lui Dinel - Carmen Ioana Popescu - de procurarea banilor.
Pentru a disimula originea ilicită a banilor primiţi (suma de aproximativ 630.000 euro) judecătoarea Cîrstoiu Veronica a determinat-o pe sora sa să schimbe o parte din banii primiţi sub formă de mită (prin cu