Dintre toate obiceiurile sau sărbătorile importate după ’89 din Lumea Nouă pentru noi, Black Friday mi s-a lipit de suflet ca o marcă ieftină, bună și destulă pentru toată coada românească. E singura zi din an în care, spre deosebire de zilele marcate cu griul existenței mele modeste, reușesc să nu cumpăr lucruri senzaționale în momentul achiziției, pentru ca imediat ulterior să am convingerea că am fost cu mințile rătăcite când am dat banii pe așa ceva. De fapt – mai pe scurt – nu cumpăr nimic. E ziua când eu am parte numai de ecrane negre pe monitor, imediat după clickurile pline de speranță.

Întocmai ca autoritățile ce în fiecare an ne asigură că, deși iarna nu-i ca vara, ele sunt complet pregătite să se ia în piept cu viscolul și rămân cu vitejia în garaje la apariția vremii supărate, retailerii noștri se fălesc înaintea Vinerilor Negre cu rezistența serverelor; la prima șarjă a lăcustelor virtuale, mult lăudatele dispozitive se țin tare cam cât, pe vremuri, o oază păzită de un beduin bătrân în fața unui asalt cruciat. Așa că, în pofida intențiilor mele aprig cheltuitoare, rămân mereu cu banii în portofel și senzația binefăcătoare a consistenței din el. E drept că, odată cu trecerea iureșului, am din nou full acces pe siteurile răvășite de katrine românești, unde mi se propun cu generozitate niște chestii pe care valul abia liniștit nu le-ar fi luat nici de pomană.

Vreau să aduc pe această cale un sincer omagiu tuturor ofertanților și serverelor lor căzătoare; sper din tot sufletul să nu facă vreodată un Black Friday doar între ei și să-și ofere reciproc, cu hard-discount, servere performante, la pachet cu operatori care chiar să le țină pe picioare în calea furtunii. Așa o să ajung eu să mai cumpăr de Black Friday cărți, muzică bună și Academia Cațavencu. Ceea ce vă doresc și dumneavoastră. Vă pup acum și vă las, trebuie să mă pregătesc pentru