Administratorul FC Dinamo, Cornel Dinu, a criticat dur jocul echipei naţionale a României şi modul în care a pregătit selecţionerul Victor Piţurcă meciul cu Grecia din barajul de calificare la Cupa Mondială din 2014, catalogând evoluţia tricolorilor drept "un haos total".
"A fost un haos total, nu am avut nicio ocazie, n-am înţeles nimic din jocul echipei, cu excepţia lui Hoban, care avea o zonă în teren. În rest, nicio combinaţie, nicio ocazie, golul nostru a fost ceva între Zorba şi Nana Mouskouri, o ciocnire şi de acolo mingea s-a dus în poartă. Nu am avut niciun fel de fază premeditată, pregătită. O singură pasă pe culoar în minutul 60, undeva pe banda stângă, înspre Marica. În rest, un haos total şi în afara stadionului şi în stadion. (n.r. - În afara stadionului mă refer) la societatea românească. Se reconfirmă că un atacant, un atacant bun, aşa cum a fost Piţurcă, nu ştie să pregătească o echipă de atac. Şi asta s-a văzut în proporţie de 80 la sută la mai toate meciurile pe care le-a condus el de-a lungul acestei cariere prodigioase. Dacă nu mă înşel, este peste Emeric Ienei, peste Iordănescu la numărul de meciuri la naţională. Ăsta este hohotul de râs al istoriei noastre fotbalistice", a spus Dinu, la DigiSport.
Dinu recunoaşte că fotbalul românesc duce lipsă de valori, dar crede că selecţionerul ar fi putut forma o echipă competitivă dacă ar fi pregătit cum trebuie barajul cu Grecia.
"Într-adevăr, avem o criză în fotbalul nostru şi nu sunt prea mulţi jucători de valoare. Dar cred că se poate aşeza o echipă valoroasă dacă faci antrenamente cu ei, de la posesie spre finalizare, că de aia eşti selecţioner. Au fost foarte multe momente de-a dreptul hazoase. Tănase nu ştia pe unde este, bietul Stancu a fost izolat, sechestrat, condamnat pe banda stângă, unde nu a dat niciodată randament. Niculae a fost introdus, dar nu ştia unde joacă", a