Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Parcul fotovoltaic de la Şintereag în impas: se caută un investitor pentru continuarea lucrărilor

Publicat in Bistriteanul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Cu 320.000 de euro se vinde proiectul pentru parcul de celule fotovoltaice de la Şintereag! Lucrarea este în curs de execuţie însă investitorul caută un potenţial partener pentru că suma necesară pentru finalizarea parcului fotovoltaci este foarte mare.

În luna aprilie a acestui an la Şintereag, pe un teren de şapte hectare, au început lucrările de amenajare ale unui parc de celule fotovoltaice.

Firma care a demarat investiţia şi anunţa că va face cel mai mare parc de celule fotovoltaice din judeţ. „Pot însă să vă spun că investitorul s-a achitat de toate obligaţiile care le-a avut faţă de Primăria Şintereag. Acel teren de şapte hectare a fost cumpărat de la primărie. Preţul a fost de doi euro/mp, deci noi am câştigat 140.000 de euro. Eu mă bucur că aceşti bani au intrat în conturile noastre. Orice primar trebuie să facă eforturi să aducă bani la buget”, a declarat pentru Bistriţeanul.ro primarul comunei Şintereag, Ioan Bob.

Investitorul anunţă că au fost obţinute toate avizele şi autorizaţiile necesare, inclusiv autorizaţia de construire pentru amenajarea parcului de celule fotovoltice. În plus, este făcut contractul de racordare la reţeaua electrică şi este plătită şi taxa aferentă.

Investiţia necesară pentru finalizarea lucrărilor este foarte mare şi actualul proprietar al terenului, cel doreşte să amenajeze parcul de celule fotovoltaice, nu are resurse financiare suficiente pentru a încheia lucrările.

Pe terenul de la Şintereag ar urma să fie monate aproximativ 12.000 de panouri fotovoltaice, dublu faţă de cel ce se amenajează la Lechinţa. Aici, pe o suprafaţă de aproape 3 hectare sunt montate peste 5.300 de panouri solare.

Articolul in Bistriteanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Antrenorul își condamnă jucătorii, după CFR Cluj - Unirea Slobozia: „Am făcut două cadouri”

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
Jean Vlădoiu, antrenorul secund de la Unirea Slobozia, a tras concluziile, după ce , scor 1-2, în prima etapă din Superliga. - Christ Afalna, atacant Slobozia

Taxe vamale: Meloni avertizează cu privire la un „război comercial în Occident”

News.ro acum 4 ore
Prim-ministrul italian Giorgia Meloni a avertizat duminică asupra perspectivei unui „război comercial în Occident”, la o zi după anunţurile lui Donald Trump privind impunerea unor taxe vamale de 30% asupra produselor din Uniunea Europeană (UE), rela

Oficial Elena-Simina Tănăsescu a fost aleasă în funcția de președinte al Curții Constituționale

Ziua Constanta acum 12 ore
În ziua de duminică, 13 iulie 2025, ora 09,00, la Palatul Cotroceni, în fața Președintelui României și a conducerii celor două Camere ale Parlamentului, precum și în prezența prim-ministrului, a avut loc ceremonia de depunere a jurământului de înves

UPDATE. Știri Constanța VIDEO. UPDATE. Minor de 14 ani dispărut în apele Dunării lângă Hârșova. A fost declarat decedat

Ziua Constanta acum 8 ore
Astăzi, 13 iulie 2025, pompierii din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Dobrogea au fost sesizați, prin apel la numărul 112, despre un copil care a dispărut în Dunăre. Potrivit ISU, minorul în vârstă de aproximativ 14 ani a disp

VIDEO Un avion de mici dimensiuni s-a prăbușit lângă Londra

HotNews acum 6 ore
O aeronavă de mici dimensiuni s-a prăbușit la Aeroportul Southend din Londra, pe coasta de sud-est a Angliei, conform anunțului făcut duminică de poliție, relatează Reuters. „Rămânem la locul unui incident grav pe Aeroportul Southend”, a declarat po

Emisiunile zilei luni, 14 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 4 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Comisia Europeană va prelungi suspendarea contramăsurilor tarifare împotriva SUA

Ziua Constanta acum 8 ore
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat că Bruxelles-ul va prelungi suspendarea contramăsurilor la tarifele americane pentru oțel și aluminiu, în timp ce UE caută un acord pentru a evita o taxă de 30% pe toate produsele sale,

Marius Tucă Show începe luni, 14 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Victor Ponta

Gandul acum 4 ore
Invitatul zilei este Victor Ponta, fost premier al României. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Un raport al Senatului SUA arată că tentativa de asasinare a lui Trump a avut loc după o mai multe greşeli ale Serviciului Secret

G4Media acum 5 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Un raport al Senatului SUA publicat duminică arată că o „cascadă” de greşeli a permis unui atacator să tragă asupra lui Donald Trump în timpul unui miting electoral anul trecut şi critică politica di

SuperLiga: Oțelul Galați și Petrolul Ploiești, remiză în prima etapă

HotNews acum 6 ore
Oțelul Galați și Petrolul Ploiești au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat, duminică, în prima etapă din SuperLiga. Oțelul Galați – Petrolul Ploiești 0-0 Oțelul a fost aproape de deschiderea scorului în minutul 2, când Lameira a trimis p

Vremea

București
acum

21°
lun.

20°/37°
mar.

23°/37°
mie.

21°/35°
joi

21°/34°
Iasi
acum

22°
lun.

20°/36°
mar.

18°/33°
mie.

18°/31°
joi

18°/31°
Constanta
acum

20°
lun.

20°/34°
mar.

23°/29°
mie.

23°/28°
joi

22°/27°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

17°/30°
mar.

19°/31°
mie.

18°/29°
joi

15°/25°
Timisoara
acum

19°
lun.

19°/36°
mar.

21°/34°
mie.

20°/34°
joi

16°/30°