Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Consiliul de Onoare al Ordinului "Steaua României" propune retragerea distincţiei lui Tokes

Publicat in Mediafax, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Membrii Consiliului de Onoare al Ordinului "Steaua României" au decis, miercuri, să propună preşedintelui Traian Băsescu retragerea distincţiei conferite europarlamentarului Laszlo Tokes, a declarat Ionel Haiduc, preşedintele Academiei Române.

Decizia a fost luată cu cinci voturi "pentru" şi o abţinere.

Anterior, Tokes a părăsit şedinţa Consiliului în semn de protest faţă de refuzul membrilor de a-i perimite să fie apărat de un avocat.

Tokes şi avocatul său, Kimcses Elod, au ieşit după trei sferturi de oră de la sosire, din clădirea Academiei Române, unde are loc şedinţa Consiliului de onoare.

Europarlamentarul a afirmat că nu a avut de gând să se apere singur, deoarece tot timpul a apreciat că acest proces este unul "umilitor", intentat împotriva sa cu rea voinţă.

"De fapt, procesul s-a derulat cu mult înainte de această întâlnire, deoarece tot timpul, din vară încoace, se ducea o campanie duşmănoasă împotriva persoanei mele, probabil cu o intenţie a mă isteriza, chiar de a mă exclude din politicul românesc, aripa maghiară. De aceea, am ţinut foarte mult la dreptul meu la apărare, asigurat de Constituţie", a afirmat Laszlo Tokes.

El a amintit că avocatul său a prezentat Consiliului poziţia oficială a Uniunii Naţionale a Barourilor din România, potrivit căreia europarlamentarul are dreptul la apărare din partea unui avocat în relaţia cu Consiliul de Onoare.

"În ciuda acestuia, dânşii nu au dat loc aceste asistenţe juridice şi au propus un fel de compromis potrivit căruia domnul avocat ar fi putut rămâne în şedinţă, dar n-ar fi avut dreptul să ia cuvântul şi să mă apere în mod practic", a adăugat acesta.

Întrebat dacă se aştepată ca în şedinţa de miercuri să-i fie retrasă decoraţia, el a răspuns: "Deja nu îmi pasă nici că rămân decorat, nici că să îmi fie retrasă decoraţia, că sunt dezilozionat, că nu pentru aceasta

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la DNA despre perchezițiile din dosarul șefului ANPC, Cristian Popescu Piedone

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, de către funcționari p

Vreme tropicală în România. Cod roșu de caniculă și disconfort termic ridicat!

Ziua Constanta acum 29 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare de cod roșu de caniculă și disconfort termic pentru șase județe din țară. Valul de căldură se va intensifica în județele Dolj, Olt, Teleorman, Giurgiu, Călărași, Ilfov și municipiul B

INS: Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, ca serie brută, cu 1,6%

News.ro acum 54 minute
Volumul cifrei de afaceri din comerţul cu autovehicule şi motociclete a crescut în primele cinci luni, faţă de perioada similară din 2024, atât ca serie brută cu 1,6%, cât şi ca serie ajustată în funcţie de numărul de zile lucrătoare şi de sezonalit

Cod galben de instabilitate atmosferică în Neamț, Iași și Botoșani

Ceahlaul acum 26 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis mai multe avertizări astăzi, 22 iulie. Dacă în sudul țării a fost emis un cod roșu de caniculă în partea de Nord Est a țării se anunță ploi și instabilitate atmosferică. „La început în zona Carpaților M

Rezultate Titularizare 2025. Notele la proba scrisă și cum se pot depune contestații

Cancan acum 38 minute
Este o zi importantă pentru miile de candidați care visează la un post stabil în învățământul preuniversitar. Marți, 22 iulie, Ministerul Educației face publice primele rezultate ale probei scrise susținute în cadrul concursului național de Titulari

Trei federaţii sindicale organizează marţi un miting de protest în Piaţa Victoriei

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Federaţia Sindicatelor din Silvicultură SILVA, împreună cu Federaţia Sindicatelor Transportatorilor Feroviari din România şi Federaţia Naţională a Muncii, membre ale Confederaţiei Sindicale Naţionale

Oasis transmite fanilor că sunt în siguranţă la concertele trupei: „Nu ne interesează pe noi cu cine vă iubiţi”

G4Media acum o ora
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Oasis le-a transmis fanilor care asistă la concerte că nu este nevoie să îşi ascundă dragostea la show-urile trupei, informează people.com, preluat de News.ro. Urmărește cele mai noi producții video

Sesizarea AUR privind Legea „austerității”, pe masa judecătorilor de la CCR

HotNews acum 3 ore
Curtea Constituțională a României discută, marți, sesizarea AUR în legătură cu Legea „austerității”, adoptată prin angajarea răspunderii Executivului. AUR susține că „este o lege toxică, profund nedreaptă și profund neconstituțională, care reprezint

Taxă nouă pentru românii care vor să viziteze SUA / 250 de dolari pentru „taxa de integritate a vizei”

G4Media acum 3 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Statele Unite vor impune vizitatorilor străini să plătească o nouă „taxă de integritate a vizei” de cel puţin 250 de dolari, care se va adăuga la costurile existente pentru solicitarea vizei, conform

Autorităţile din Hong Kong investighează o scurgere de date la Louis Vuitton: 419.000 de clienţi afectaţi

News.ro acum 3 ore
Autoritatea pentru protecţia datelor din Hong Kong a anunţat luni că investighează o breşă majoră de securitate care a expus informaţiile personale a aproximativ 419.000 de clienţi ai brandului de lux Louis Vuitton, incident care face parte dintr-o

Vremea

București
acum

26°
mar.

22°/40°
mie.

22°/37°
joi

22°/38°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

27°
mar.

20°/36°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

21°/38°
Constanta
acum

31°
mar.

21°/35°
mie.

22°/27°
joi

23°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

27°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

20°/32°
mie.

20°/37°
joi

23°/40°
vin.

22°/39°