Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Reabilitarea drumului dintre Tulcea şi Două Cantoane, în faza de licitaţie: Şoseaua spre Constanţa va intra în reparaţie

Publicat in Obiectiv Tulcea, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

*Opt firme de construcții se bat pentru a câștiga licitația pentru reabilitarea acestui drum *„Execuţia lucrărilor va începe în 2014, iar proiectul este gândit pe doi ani”, a declarat preşedintele Horia Teodorescu · Prin acest proiect va fi modernizat DN 22 (Tulcea – Constanţa) pe 49 de kilometri, de la kilometrul 227 până la kilometrul 178

DN 22 (E 87) asigură legătura rutieră între municipiul Râmnicu Sărat, Brăila, Tulcea şi Constanţa (intrare Ovidiu). Așa cum este și firesc, contractul de execuţie va fi semnat după finalizarea procedurii de achiziţie.

Conform informațiilor primite de la autorităţi, la licitaţie au participat opt firme de construcţii, iar în momentul de faţă sunt analizate toate ofertele. Lucrările, plătite de la bugetul de stat, vor fi gata în termen de 24 de luni.

„A fost unul dintre obiectivele pe care mi le-am asumat pentru acest mandat. Am discutat, aşadar, cu premierul Victor Ponta pe această pro­ble­mă şi, aşa cum a promis, inves­ti­ţia va fi finanţată. Execuţia lucră­rilor va începe în 2014, iar proiectul este gândit pe doi ani“, a explicat preşedintele Horia Teodorescu.

Şosea modernizată: 49 de kilometri

Prin acest proiect va fi reabilitat DN 22 (Tulcea – Constanţa) pe 49 de kilometri, de la kilometrul 227 până la kilometrul 178. Investiţia va fi gata la finalul anului 2015, ne-a informat preşedintele Consiliului Judeţean, Horia Teodorescu, cel care a dus această problemă în faţa premierului Victor Ponta şi a ministrului Marilor Proiecte, Dan Şova.

Reabilitarea drumului care face legătura între capitalele celor două judeţe din Dobrogea ar urma să coste 84,7 milioane de lei, din care 44,7 milioane de lei ar urma să fie cheltuiţi în 2014, şi 40 de milioane de lei, în 2015. Aceasta este suma calculată de specialişti înainte de licitaţie, urmând ca valoarea finală să fie cunoscută după ce lucrarea va fi atri

Articolul in Obiectiv Tulcea >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 9 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 3 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 6 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 4 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 2 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 5 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 9 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Ministerul Transporturilor România păstrează toate fondurile PNRR pentru Transporturi. Proiectele vor fi finanțate integral din bani europeni

Ziua Constanta acum 9 ore
Ministerul Transporturilor și Infrastructurii (MTI) anunță că România nu pierde niciun euro din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) destinat sectorului transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Eur

Dragoș Pîslaru, după întâlnirea cu „șefa” PNRR: „proiecte de 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026” / Ce termen are România pentru revizuirea PNRR

HotNews acum 9 ore
Proiecte în valoare de aproximativ 6,3 miliarde de euro nu mai pot fi îndeplinite până în august 2026, astfel că acestea vor fi eliminate din Programul Național de Redresare și Reziliență, unde erau incluse pentru finanțare, a declarat, marți, minis

Vremea

București
acum

24°
mie.

21°/37°
joi

18°/28°
vin.

14°/31°
sâm.

18°/34°
Iasi
acum

21°
mie.

20°/31°
joi

16°/22°
vin.

15°/26°
sâm.

16°/27°
Constanta
acum

23°
mie.

22°/30°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/29°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

17°/29°
joi

14°/21°
vin.

12°/23°
sâm.

14°/28°
Timisoara
acum

20°
mie.

20°/29°
joi

15°/25°
vin.

14°/28°
sâm.

17°/35°