Antrenorul echipei de handbal masculin Energia Pandurii Târgu Jiu, Liviu Andrieş, a declarat astăzi, în cadrul unei conferinţe de presă, că este optimist în ceea ce priveşte partida de mâine împotriva celor de la CSM Bucureşti, mizând şi pe problemele financiare cu care s-a confruntat echipa bucureşteană în ultima perioadă, informează Agerpres. Andrieş a punctat că lucrul care contează cel mai mult la partida programată joi la Sala Sporturilor din Târgu Jiu, de la ora 18,00, este obţinerea celor trei puncte de către Energia. "Orice etapă este destul de complicată în felul ei, orice joc are importanţa lui, orice joc are caracteristica lui. Într-adevăr întâlnim CSM, la ora actuală vine după un succes la Suceava, dar problemele financiare prin care a trecut ne arată că suntem favorită şi trebuie să fim favorită, dar nu trebuie să tratăm cu indiferenţă adversarul. Va fi un meci de campionat pe care vrem să îl câştigăm, că va fi antrenament cu public sau nu, noi trebuie să luăm cele trei puncte. Până la urmă acest lucru contează cel mai mult. Îmi doresc atât eu, cât şi jucătorii, să avem o exprimare coerentă şi destul de bună, dar până la urmă contează cele trei puncte", a spus acesta.
În ceea ce priveşte partida dintre Energia Pandurii Târgu Jiu şi Poli Timişoara, care se va disputa duminică, antrenorul este optimist şi speră să obţină o victorie şi în deplasare. "Încerc ca împreună cu băieţii să avem o primă repriză care să facă o diferenţă destul de liniştitoare pentru noi, iar în momentul respectiv să încercăm să facem să joace toată lumea, ca să putem să ne pregătim pentru meciul de la Timişoara, un meci destul de important, probabil că e şi ultimul meci din acest tur de campionat şi e un meci care noi trebuie să îl câştigăm şi se va face clar o diferenţă între echipele care trag la play-off şi echipele care trag la play-out. E un meci 'de care pe care' la