Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Decizie istorică la Strasbourg: UE introduce o cotă minimă de 40% pentru reprezentarea femeilor în posturile de conducere

Publicat in Adevarul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Companiile listate la burse în UE vor fi nevoite să implementeze proceduri transparente de recrutare, astfel încât până în 2020, cel puţin 40% din directorii lor nonexecutivi să fie femei, conform unei propuneri de directivă UE votată de Parlamentul European. Eurodeputaţii propun ca acele companii care nu vor introduce astfel de proceduri vor fi penalizate.

În 2013, doar 17,6% dintre membrii neexecutivi ai consiliilor celor mai mari companii din UE erau femei.

„Am adoptat o rezoluţie consistentă şi am transmis un mesaj puternic Consiliului, dar şi companiilor şi societăţilor europene", a spus co-raportorul din Comisia pentru drepturile femeilor Rodi Kratsa-Tsagaropoulou.

Europarlamentarii cer statelor membre să se asigure că acele companii care sunt listate la bursă vor lua măsuri eficiente şi obligatorii pentru a garanta accesul egal al femeilor şi bărbaţilor la poziţii neexecutive în consiliile de administraţie, astfel încât până în 2020, cel puţin 40% din aceste poziţii să fie deţinute de femei. Companiile publice trebuie să atingă această ţintă deja până în 2018.

În situaţia în care candidaţii au calificări egale, prioritatea trebuie să revină candidatului cu genul mai puţin reprezentat. Deputaţii subliniază că meritul şi calificările trebuie să rămână criteriile cheie.

Regulile de angajare nu se vor aplica întreprinderilor mici şi mijlocii (IMM), adică acelora care au mai puţin de 250 de persoane. Deputaţii încurajează totuşi statele membre să sprijine IMM-urile şi să le ofere sprijin pentru a îmbunătăţi la rândul lor echilibrul de gen în consiliile de administraţie.

„Este esenţial pentru companiile listate să evolueze astfel încât să includă femei cu calificări înalte în procesele lor de luare a deciziilor, în scopul de a atinge competitivitatea, respectând totodată principiile şi valorile UE privind egalitatea", a adăugat ea

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

MAE confirmă că România a luat decizia de a-i interzice accesul în țară primarului Chișinăului, Ion Ceban: „Din motive ce țin de considerente de siguranță națională”

HotNews acum 13 ore
România a dispus măsura nepermiterii intrării pe teritoriul național pentru Ion Ceban, primarul orașului Chișinău, și pentru încă doi cetățeni ai Republicii Moldova, a transmis Misterul român de Externe într-un comunicat emis după ce această informa

FCSB învinge pe Inter Club d’Escaldes în prima manșă din turul 1 preliminar al Ligii Campionilor

Mediafax acum 7 ore
FCSB a obținut o victorie clară miercuri în fața campioanei Andorrei, Inter Club d’Escaldes, scor 3-1, în prima manșă a turului 1 preliminar al UEFA Champions League. Partida s-a disputat pe stadionul Steaua, în fața a 13.080 de spectatori. Roș-alba

Calendarul moțiunii de cenzură depuse de AUR împotriva guvernului condus de Ilie Bolojan. Ultimele calcule înainte de vot

HotNews acum 12 ore
Moțiunea de cenzură împotriva guvernului Bolojan va fi dezbătută și votată luni în plenul reunit al Camera Deputaților și Senatului. 132 de parlamentari ai AUR, SOS România, POT și neafiliați au semnat moțiunea, dar pentru adoptarea ei este nevoie d

Dragoș Anastasiu: „Am avut zece zile să tragem frâna de mână a unei mașini care se îndrepta în zid”

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Dragoş Anastasiu a declarat, miercuri seară, la B1 TV, că România a avut la dispoziţie zece zile „să tragă frâna de mână a unei maşini care se îndrepta în zid”, el precizând că alternativa la măsurile fiscale ar fi fost o suferință mai

Alexandru Nazare, optimist: România este deja percepută ca mai stabilă şi mai credibilă. Ne dă încredere că pachetul fiscal este bine calibrat

Gandul acum 6 ore
Alexandru Nazare, ministrul Finanţelor Publice, a anunţat, miercuri seară, că o emisiune de obligaţiuni lansată pe pieţele externe a avut o cerere foarte mare, fiind una dintre cele mai mari emisiuni din ultimii ani. În opinia sa, aceasta arată că R

O companie a atins pentru prima oară în istorie valoarea de 4 trilioane de dolari

HotNews acum 12 ore
Principalii indici bursieri ai Wall Street au crescut miercuri, Nvidia ajungând la o evaluare de 4.000 de miliarde de dolari, relatează Reuters. Acțiunile Nvidia au crescut cu 2,2%, compania devenind prima din istorie care atinge o valoare de piață

Alertă sanitară în România! Suspiciune de antrax raportată de Institutul Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș

Ziua Constanta acum 10 ore
Suspiciune de antrax, neconfirmată până în acest moment, raportată astăzi de către reprezentanții Institutului Național de Boli Infecțioase dr. Matei Balș din București. Cele două persoane au semnalat că au manipulat și consumat carne de oaie proven

Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României!

Ziua Constanta acum 12 ore
Franța a refuzat extrădarea lui Paul al României, care a fost condamnat în România la trei ani și patru luni de închisoare în dosarul „Ferma Băneasa”, și a fugit din țară, potrivit AFP. "Am spus întotdeauna că eu cred în justiţia franceză", a reacţi

Somaţii - 10 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum 3 ore
România Judecătoria Rupea Dos. C. nr. 198/293/2025. Somaţie. Se aduce la cunoştinţă celor interesaţi că reclamantul KADAR BELA, cu domiciliul în Racoş, str. Borbat nr. 2, com. Racoş, jud. Braşov, a solicitat Judecatoriei Braşov să se constate că a d

Ministrul Mediului: Vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor

HotNews acum 10 ore
Vom modifica legislaţia şi vom creşte amenzile pentru oamenii care hrănesc urşii de pe marginea drumurilor, a declarat miercuri ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, Diana Buzoianu, care a convocat, la sediul instituţiei, o şedinţă pentru evaluar

Vremea

București
acum

14°
joi

14°/29°
vin.

17°/29°
sâm.

18°/32°
dum.

21°/36°
Iasi
acum

18°
joi

16°/30°
vin.

13°/24°
sâm.

14°/30°
dum.

17°/34°
Constanta
acum

15°
joi

15°/29°
vin.

19°/24°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/28°
Cluj-Napoca
acum

14°
joi

11°/20°
vin.

13°/22°
sâm.

12°/26°
dum.

15°/30°
Timisoara
acum

15°
joi

15°/24°
vin.

14°/26°
sâm.

15°/30°
dum.

18°/36°