Mesajul a fost trimis. Multumesc!

„The Economist”: România va avea o creştere economică de 3,3% în acest an

Publicat in Adevarul, miercuri 20 noiembrie 2013 ·

Publicaţia britanică de business „The Economist” estimează că România va înregistra o creştere economică de 3,3% în acest an, în timp ce deficitul bugetar va fi redus la 2,7% din PIB.

Analiştii „The Economist” estimează că România va avea o creştere economică de 3,3% în acest an, ccu o rată a inflaţiei ce va coborî la 3,1%.

„Cu o majoritate confortabilă, o pace incomodă cu preşedinţia antagonistică şi având controlul asupra principalelor instituţii ale statului, coaliţia aflată la guvernare, Uniunea Social Liberală, condusă de premierul Victor Ponta, are mână liberă relativ”, scriu jurnaliştii britanici.

„Tensiunile dintre partenerii din coaliţie vor fi ţinute la distanţă, pe măsură ce ei caută unitate înainte de alegerile prezidenţiale de la sfârşitul lui 2014, pentru care un candidat din partea coaliţiei este cotat cu prima şansă.”

„Politica economică va fi aliniată în termenii unui acord preventiv cu FMI, care va vrea un cadru fiscal puternic şi progres în programul de privatizare a companiilor din domeniile energetic şi transporturi. Îmbunătăţirea consumului şi creşterea exporturilor vor alimenta revenirea economică”, scrie publicaţia.

CITEŞTE MAI MULT

Creşterea economică a României s-a întors în marja de eroare: 0,3%

Produsul Intern Brut (PIB) a urcat în trimestrul al doilea, faţă de precedentele trei luni, cu 0,3%, adică în marja de eroare pe care şi-o asumă, de regulă, statisticienii şi realizatorii de sondaje.

Isărescu: „Obiectivul principal al României pentru perioada următoare este o creştere economică moderată, o creştere care creează locuri de muncă“

România trebuie să pună accent în următorii 10-20 de ani pe macrostabilitate, întrucât lipsa acesteia poate fi un atac chiar la democraţie, dar şi pe resursele interne, atât ce

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 38 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

FOTO Șapte cluburi din Vama Veche și Costinești, închise temporar de comisarii ANPC! Ce nereguli au fost constatate

Ziua Constanta acum 2 ore
27 de controale au fost desfășurate în cluburile din Vama Veche și Costinești în data de 18.07.2025 de comisarii din cadrul Comandamentului Litoral ANPC 2025, coordonat de președintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor-Cristian P

Fost ministru al Justiției din Republica Moldova, extrădat în Franța. Acuzat că a șters notificări Interpol pentru fugari

Ziua Constanta acum o ora
Fostul ministru al justiției din Republica Moldova, Vitalie Pîrlog, suspectat că a șters notificări roșii ale Interpol pentru ca fugari dați în urmărire să poată scăpa de justiție, a fost extrădat și pus sub acuzare vineri în Franța. Fostul ministru

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 42 minute
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Naţionala României de baschet masculin s-a reunit pentru pregătirea meciurilor din faza a 2-a a precalificărilor europene World Cup 2027 / Programul duelurilor

G4Media acum 21 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Naţionala României s-a reunit, la Bucureşti, pentru pregătirea celor patru meciuri din faza a doua a precalificărilor europene FIBA World Cup 2027. De luni, tricolorii se antrenează la Oradea, unde s

Fostul preşedinte al Coreei de Sud, Yoon Suk Yeol, inculpat din nou în ancheta privind legea marţială

News.ro acum o ora
Fostul preşedinte sud-coreean Yoon Suk Yeol, aflat în detenţie, a fost inculpat sâmbătă pentru noi acuzaţii, în contextul în care un procuror special continuă ancheta privind scurta sa declaraţie de instituire a legii marţiale, din decembrie, transm

Val de căldură şi disconfort termic în Capitală, în weekend

Ziarul Financiar acum 44 minute
Vremea va deveni călduroasă şi disconfortul termic va creşte în Capitală, sâmbătă şi duminică, informează Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Temperatura maximă se va situa în jurul valorii de 34 de grade, iar cea minimă va fi de 17...20

Hakim Abdallah a semnat în Superliga, a doua zi după despărțirea de Dinamo

Gazeta Sporturilor acum 52 minute
Hakim Abdallah (27 de ani) a ajuns vineri în Arad, după . Acesta a semnat cu UTA, care căuta un atacant în această perioadă de transferuri.

Trump dă în judecată Wall Street Journal, Dow Jones şi pe Rupert Murdoch pentru 10 miliarde de dolari

Ziarul Financiar acum 2 ore
Donald Trump a depus vineri, la Curtea Federală din Miami, un proces în valoare de 10 miliarde de dolari împotriva Wall Street Journal, Dow Jones, News Corp – lanţul deţinut de magnatul Rupert Murdoch – şi doi reporteri ai publicaţiei, acuzându-i de

CEO-ul surprins îmbrățișând o colegă la un concert Coldplay, suspendat din funcție după momentul viral

Adevarul acum 3 ore
CEO-ul companiei Astronomer a fost suspendat din funcție după un moment jenant petrecut la concertul Coldplay, când a fost surprins îmbrățișând o colegă. Incidentul a generat un val de reacții pe internet și acuzații de infidelitate.

Vremea

București
acum

26°
sâm.

17°/31°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/25°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

26°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

15°/26°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

24°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°